Una dintre cele mai agresive patimi ale zilelor noastre este desfrânarea. Este greu să luptăm cu vicleșugurile acestei patimi, mai ales că le găsim pretutindeni. La începutul anilor ’90, s-a produs o invazie necontrolată a pornografiei, devenită bun de consum. Din păcate, cei mai expuși sunt adolescenții și tinerii. Lupta este una grea și de durată. Sfânta Maria Egipteanca ne arată că eliberarea deplină poate dura o perioadă direct proporțională cu robia noastră față de ea sau chiar o viață întreagă.
În urmă cu un mileniu și jumătate, o femeie de moravuri ușoare a renunțat la o viață plină de plăceri pentru singurătatea și sălbăticia pustiei. Timp de 47 de ani s-a luptat pentru cei 17 ani petrecuți în desfrânări de tot felul. Astfel, cea mai mare păcătoasă, Maria Egipteanca – căci despre ea este vorba -, a primit în dar sfințenia, devenind cel mai concludent exemplu de pocăință. Astăzi, societatea contemporană a devenit atât de pervertită, încât modelul Sfintei Maria Egipteanca trece neobservat. Trăim într-o epocă a libertăților de tot felul, a ridicării patimilor la rang de virtute.
‘Patimile par a fi cultivate cu multă intensitate, până la paroxism, încât părinții duhovnicești de altădată au avut perfectă dreptate spunând că patimile călăresc lumea aceasta, în timp ce virtuțile creștine sunt luate în derâdere și adesea uitate’, spune pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași. Dar cea mai agresivă dintre patimi, mai susține părintele, este patima desfrânării, și citează pe Sfântul Ioan Casian care, denunțându-i viclenia și gravitatea, spunea că această patimă atacă neamul omenesc din primele momente ale tinereții (din primele clipe în care se deșteaptă pofta și plăcerea) și este biruită de foarte puțini până la moarte. Printre aceștia se numără și Sfânta Maria Egipteanca, care și-a dat seama de amploarea decăderii și s-a pocăit plângând și rugându-se departe de lume și de ispite, în pustiul Iordanului.
Este greu să luptăm cu momelile acestei patimi astăzi poate mai mult ca oricând, mai ales că le găsim pretutindeni. ‘Analiștii ‘spiritului vremii’ vorbesc despre eliberarea sexuală a femeii, despre emanciparea și democratizarea relațiilor sexuale, despre o nouă ‘dezordine amoroasă’, ceea ce trădează o lume erotizată, o lume aflată în căutarea și cultivarea plăcerilor, de cele mai multe ori inferioare și trupești’, nuanțează pr. Ioan C. Teșu.
Limita de jos a vulgarității
Mesajul sexual atât de prezent și tolerat de contemporani a explodat la începutul anilor â90 în România, susține Mirel Bănică, cercetător științific la Academia Română. ‘S-a produs o invazie profundă, abundentă și complet necontrolată a pornografiei de natură occidentală, în sensul că ea iese din subteran și devine bun de consum. Și cred că această lipsă de control care s-a produs atunci este specifică nu atât României, cât tuturor țărilor comuniste. Pornografie și imagini cu tentă sexuală există și în Occident, numai că ele sunt mult mai bine filtrate în ceea ce privește publicarea și difuzarea lor, sunt concentrate în anumite locuri știute ca fiind locuri de viciu.’ Acesta vorbește și despre o ‘vălmășie a imaginilor’, și aduce ca exemplu tarabele unde găsim cărți de bucate lângă reviste dedicate sexualității umane.
O altă ruptură s-a produs la orizontul anilor 2000, odată cu democratizarea internetului. ‘Nu știu cum se face, dar întotdeauna pornografia a mers cu avansul tehnologic, pentru că sunt foarte mulți bani în această industrie și întotdeauna a fost interesată de cele mai noi cuceriri ale tehnicii pentru a-și difuza mesajul; acesta este un paradox al lumii moderne. Internetul s-a democratizat, nu mai este doar un instrument de lucru pentru cercetători și oameni de știință, ci el a pătruns în casele tuturor. Fiind o mare democrație și o mare grădină deschisă, unde găsești orice, dar trebuie să știi să culegi, internetul este un mare purtător al imaginilor de genul acestora. Internetul este un instrument pur vizual, și cel care își ține ochiul curat își ține și sufletul curat. Sunt aici ispite care erau greu de bănuit în urmă cu mai puțin de 10 ani, iar Biserica are un cuvânt greu de spus. Cred că e o patimă modernă de care nu ne putem lipsi, pe de o parte, dar care este un mare pericol, pe de altă parte. E foarte greu să discerni grâul de neghină în acest caz’, mai spune Mirel Bănică.
În România presiunea imaginilor sexuale sau cu tentă sexuală este mai mare decât în Occident, pentru că ele nu sunt filtrate, și nu doar în publicitate, ci și în televiziuni. ‘Lipsește parcă un anumit minim de bun-simț, pentru că în acea disperată și nebunească goană după rating, cum spun ei, ceea ce vinde cel mai bine, tot corpul, tot sexualitatea este. Și s-a intrat într-un soi de spirală infernală în care toată lumea pierde, pentru că s-a ajuns la limita cea mai de jos a vulgarității. Un teolog cred că ar spune că e o patimă. Oamenii s-au obișnuit cu genul acesta de imagini, spre exemplu numai dimineața, în metrou sau autobuz întâlnim acea masă de oameni care citește cu pasiune tabloidele – ziare care nu spun nimic de fapt. Pentru mine este foarte clar că acolo este un fenomen de dependență clară. Așa cum unii își beau cafeaua de dimineață, alții își iau porția de scandal, de imagini deșănțate la limita limitei pornografiei, îmi pare rău să spun – și nu sunt un pudibond. Lucrul acesta dă o foarte mare dependență din care se poate ieși foarte greu’, crede cercetătorul științific.
‘Păcatul alterează psihicul și spiritul adesea ireversibil’
Și așa se deschide o imensă cutie a Pandorei. Cei mai expuși sunt adolescenții și tinerii. ‘Genul acesta de imagini și de informații de natură sexuală a devenit monedă de schimb în curtea școlii, în sălile de clasă. Deci, se consumă’, conchide Mirel Bănică. Psihologul clinician Mihaela Sahlean este de aceeași părere: ‘Generația tânără de astăzi, din păcate, este asaltată, inundată de enorm de mulți stimuli cu conotație sexuală, mai mult sau mai puțin expliciți, și aș face aici trimitere în special la internet și la mass-media. Pentru dependentul sexual acești stimuli sexuali sunt asemenea alcoolului pentru alcoolici, asemenea drogului pentru dependenții de drog’. Odată activați acești stimuli, se ajunge la consumul de filme pentru adulți, de pornografie care ‘practic îi intoxică treptat, le întărește dependența, ajungând sclavii unor dorințe păcătoase, unor dorințe murdare care le alterează psihicul și spiritul adesea ireversibil’, mai spune psihologul, care explică că dependenții au autocontrolul foarte diminuat. ‘Un alt aspect negativ, ambalat din păcate farmaceutic de această dată, este acea promisiune a performanței sexuale prin pastile, pilule, tablete. Putem estima moralitatea unei societăți prin consumul de pastile ce promit performanțe sexuale, cât și prin consumul de contraceptive. Adică momentul intim dintre bărbat și femeie nu mai este privit ca mijloc de procreare, ci, din păcate, devine scop în sine, cu alte cuvinte, devine prioritate. Astfel, putem întâlni hipersexualitatea în toate formele ei: nimfomania, donjuanismul, care ajung modele, din păcate, promovate și apreciate într-o societate în declin’, susține lect. univ. dr. Mihaela Sahlean, care spune că ‘nevoia sexuală este fiziologică, pe când dependența sexuală implică o tulburare în plan comportamental. Preocupările sexuale exagerate determină o îndepărtare de la normalitatea comportamentală. Dependența sexuală este o sexualitate compulsivă, asupra căreia nu mai există control’.
De la această toleranță a mesajului sexual, care s-a transformat în dependență, s-a ajuns ca ‘în relațiile dintre parteneri – fie că este vorba de o prietenie, fie că este vorba de familie sau căsnicie – să fie căutată adesea plăcerea personală, fizică, juisarea trupească, ignorându-se adevăratele calități ale ‘sufletului pereche’. Mare parte dintre tinerii de astăzi, atunci când se implică într-o relație, pun preț nu atât pe valorile comune, pe moralitatea sau calitățile spirituale ale celuilalt, ci sunt ‘fermecați’ de aspectul fizic, de înfățișare, de ținuta care se vrea tot mai provocatoare, de stilul tot mai libertin, toate acestea considerate a fi expresii ale lipsei de prejudecăți, forme de dezinhibare’, spune pr. prof. dr. Ioan C. Teșu.
Desfrânatul nu mai vede în celălalt un ‘cineva’, o persoană care s-a implicat în această relație din dorința de a-și completa anumite doruri nealinate și de a-și împlini anumite trebuințe nu atât trupești, cât mai ales spirituale – nevoia de comunicare și dialog, de completare și comuniune -, ci un ‘ceva’ având calitățile unui obiect. Iar dacă subiectul sau persoana trebuie cucerită, obiectul pur și simplu trebuie posedat’.
Relația conjugală are binecuvântarea Bisericii
Părintele vorbește și despre lupta cu această patimă și despre discernământul credinței noastre ortodoxe în privința poftei și a plăcerii trupești. ‘Afectele’ nevinovate, care au pătruns după căderea protopărinților în păcat, cât timp sunt satisfăcute ‘în mod natural și normal, ajută la înduhovnicirea trupului, la sublimarea facultăților lui și conduc întreaga ființă umană către desăvârșire. Atunci când, dimpotrivă, sunt satisfăcute în mod păcătos și pătimaș, ca expresii ale iubirii de sine, ele sunt piedici în calea împlinirii umane și a mântuirii. Biserica Ortodoxă nu recomandă distrugerea sau suprimarea lor, ci sublimarea sau pnevmatizarea acestora, orientarea lor într-o direcție spirituală, care să conducă la înduhovnicirea întregii ființe și vieți umane’. ‘Așadar, plăcerea procurată de relația trupească sau conjugală dintre bărbat și femeie nu este considerată odioasă sau păcătoasă atât timp cât ea respectă sensul și finalitatea pe care Dumnezeu i-a dat-o: aceea de manifestare, chiar și la acest etaj – trupesc -, a iubirii plenare dintre cei doi și conducând spre darul nașterii de prunci. Însă lipsa disciplinei în împlinirea ei îi aduce ființei umane multe frustrări și neîmpliniri, pentru că, pe de o parte, putem observa că oamenii, din acest punct de vedere, se împart în unii care luptă să își controleze și să își spiritualizeze aceste facultăți, în timp ce alții trăiesc în robia grea a unui trup rebel, iar pe de altă parte, împlinirea acestei funcții, satisfacerea acestui afect, poate deveni izvorul unor mari împliniri trupești și sufletești din viața omului sau, în mod contrar, sursa unor frustrări, dezechilibre și grave neîmpliniri.’
Lupta împotriva ei este una grea și de durată. Sfânta Maria Egipteanca ne arată că eliberarea deplină poate dura o perioadă direct proporțională cu robia noastră față de ea sau chiar o viață întreagă, pentru că rămâne amintirea ei păcătoasă. Soluțiile propuse de pr. Ioan C. Teșu sunt fie ascetice, adresate trupului: cumpătarea la mâncare, băutură și somn, adică înfrânarea sau postul trupesc; paza simțurilor, în special văzul, auzul, pipăitul și mirosul, dar și a gândurilor și a minții, prin trezvie; supravegherea comportamentului, a îmbrăcămintei, a gesturilor și a cuvintelor noastre, dar și a celor prin care ‘vine ispita’. Dintre mijloacele duhovnicești de luptă împotriva ei recomandă: discernământul spiritual; respingerea amintirilor și a fanteziilor de această natură; evitarea tuturor ocaziilor care ar putea declanșa patima; sfătuirea duhovnicească, alături de un părinte spiritual încercat și mărturisirea sinceră a păcatelor și a gândurilor șovăielnice înaintea sa; rugăciunea stăruitoare de cerere a ajutorului lui Dumnezeu; lectura duhovnicească; meditarea asupra frumuseților familiei și a căsniciei creștine.
Dar și binecuvântare în familie
‘Oprindu-ne asupra acestui din urmă mijloc ascetic de luptă menționat și în mod deosebit în acest an consacrat Sfintei Taine a Cununiei, mai spune pr. prof. dr. Ioan C. Teșu, aș dori să menționez faptul că spiritualitatea ortodoxă dezvoltă cea mai frumoasă și înaltă învățătură despre rostul soților, unul în viața celuilalt, și a familiei creștine în desăvârșirea umană. Învățătura răsăriteană consideră că Dumnezeu, în atotștiința, atotînțelepciunea și iubirea Sa infinită, știe că viața omului este plină de încercări și ispite și că scopul acesteia – mântuirea – este un ideal dificil de ajuns și, din bunătatea Sa negrăită, îi oferă omului ‘ajutor pe potriva sa’. Astfel, pentru soțul creștin, soția sa reprezintă cea mai înaltă și frumoasă binecuvântare pe care o poate primi el în viața aceasta, pentru ca ea să îi împodobească existența cu trăsăturile legate mai ales de feminitatea sa: delicatețe, bunătate, tandrețe, blândețe și puritate, virtuți fundamentale în dobândirea desăvârșirii. În mod similar, pentru femeia creștină, soțul ei constituie cel mai înalt dar care îl poate ea primi, pentru ca și el, la rândul său, să-i împodobească viața soției sale cu însușirile legate mai ales de fermitatea, voința, caracterul și consecvența sa. În cadrul familiei, fiecare dintre ei îi oferă celuilalt ceea ce are mai frumos și înalt, nesărăcind cu nimic, ci sporind și îmbogățindu-se pe el și pe celălalt, într-un dialog sublim al iubirii și dăruirii. Într-o ultimă exprimare, putem spune că biruința deplină asupra patimii desfrânării presupune luptă intensă, mărturisire curată și sinceră și speranță în ajutorul lui Dumnezeu”. (Articol publicat în Ziarul Lumina, Ediția din data de 10 aprilie 2011)
