Monahul Gherasim (Iorgu) Cosma, luptător pentru Biserică și neam (II)

Datele referitoare la viața monahului Gherasim (Iorgu) – Cosma și întâmplarea morții lui le datorăm unui vechi fotograf român, I. Niculescu, care a luat hotărârea de a pune în lumină portretele tuturor eroilor noștri, <i>”care și-au dat tributul de sânge pe câmpul de luptă pentru apărarea patriei, atât ale eroilor de la 1848, cât și ale celor de la 1877-1878, așa că fiecare autoritate civilă sau militară, fiecare școală din sat sau din oraș, fiecare Cazarmă sau Corp de Armată, fiecare bun român, cetățean și patriot, trebuie să posede ca niște documente de mare preț aceste tablouri istorice originale ale veteranilor noștri luptători, căci numai în ele, ca într-o carte vorbitoare, pururea deschisă, se poate oglindi curat și desăvârșit geniul românesc: faptele istorice, patriotice și eroice ale neamului nostru…”</i>

Între cei care l-au omagiat pe Gherasim (Iorgu) Cosma s-au numărat și editori de cărți poștale ilustrate, contemporani, ce i-au cunoscut faptele. Astfel, Editura <I>Em. M. Grünberg</i>, precum și cea a <I>Fraților M. Craja</i>, ambele din București, au publicat diferite vederi înfățișând monumentul eroului, după imagini realizate la sfârșitul anului 1902 sau în 1903. Astăzi, casa din spate nu mai există, iar vulturul de bronz de deasupra medalionului a dispărut (după decembrie 1989, iar nu în timpul comunismului!).

Din mărturiile unor apropiați am mai putea adăuga câteva aspecte din viața și activitatea sa:

S-ar spune că și regele, prezent la jubileu, ar fi întrebat: <I>Cine-i acel monah cu pieptul plin de decorații din fruntea convoiului ce trece prin fața Noastră?</i>

Cei din preajma regelui aproape nu știau ce să răspundă. Și tocmai acest erou avea să moară a doua zi, singur, flămând, obosit, bolnav, într-un azil de săraci, căci nici acolo nu găsise un pat ori ceva de mâncare, neavând cu ce să plătească.

Trezită dintr-odată din indiferență și ignoranță față de valorile autentice naționale, opinia publică, așa cum se întâmplă de obicei, când nimic nu mai folosește celui în cauză, a aflat că pe pardoseala azilului a murit un erou, pe care doar cu o zi înainte mulțimea îl aclamase.

După ce a fost identificat, trupul neînsuflețit al bravului monah a rămas în Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din centrul Capitalei, unde cu 13 ani înainte fusese depus și poetul național Mihai Eminescu. Au fost aduse coroane, s-au ținut discursuri elogioase, s-a cerut iertare etc.

Slujba înmormântării a fost oficiată de episcopul Pimen al Dunării de Jos. Mulțime de lume l-a însoțit pe ultimul drum spre Mănăstirea Cernica, unde a fost înmormântat, la 15 mai 1902. Drapele, soldați în uniforme strălucitoare, flori, lacrimi, cuvântări, etc. În curtea bisericii se aflau: <i>Delegația Uniu-nii Studenților</i> cu drapel albastru, <i>Asociația generală a studenților, Societatea de ateliere militare</i>, societățile <I>Peleș, Vârful cu dor, Independența frizerilor</i>, toate cu drapele. Înfășurat în drapelul tricolor, sicriul abia se mai vedea de mulțimea coroanelor de flori.

Aflând de moartea sa, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 15 mai 1902, a luat în dezbatere problema acestui monah. În cadrul discuțiilor, episcopul Pimen Georgescu, atunci titular la Episcopia Dunării de Jos (1902-1909), prin cuvinte frumoase a arătat meritele curajosului ostaș. Din cuvântul elogiator rostit de episcopul Pimen al Dunării de Jos consemnăm: <I>Mergi dar suflet de viteaz, ridică-te sus în locașurile cerești, unde vei găsi sufletele alor tăi tovarăși și de acolo priviți către fosta voastră patrie, pentru a cărei glorie ați trăit, ați luptat și ați murit!</i>

Înmormântarea sergentului Iorgu, monahul Gherasim Cosma, a fost o grandioasă demonstrație de solidaritate umană. Miile de oameni veniți să-l vadă pe viteazul sergent-monah, ajunși împreună cu carul mortuar la Mănăstirea <i>Cernica</i>, au aflat că înmormântarea s-a amânat pentru a doua zi, întrucât inițial i se destinase loc de veci într-o parcelă lângă cripta mitropolitului Nifon al Ungrovlahiei. S-a revenit apoi, căutându-se mormânt pe aleea principală, în fața arhondaricului, cu cea mai frumoasă poziție în vremea aceea.

Monahul Gherasim a rămas, după cum s-a spus, ca un act de acuzare față de nepăsarea unora pentru eroi, dar și ca mărturie în piatră și bronz pentru generații, o dovadă că poporul știe să-și prețuiască și să nu-și uite eroii. Mari bărbați ai vremii s-au recules cu respect la mormântul său, cu inima pătrunsă de durere.

Moartea sa a îndurerat inimile tuturor celor care l-au cunoscut. În diferite cuvântări ținute cu prilejul înmormântării sale, s-a elogiat figura viteazului care <I>a ținut la inimă drapelul țării și Sfânta Cruce</i>.

Dar peste toate acestea rămâne în memoria nescrisă a neamului nostru imaginea unui călugăr simplu care și-a iubit în mod desăvârșit, până la sacrificiul suprem, Biserica, neamul, patria și care, sfârșind singur, bolnav, obosit și flămând într-un loc părăsit de toți, a avut bucuria de a mai cuprinde încă o dată cu privirea visul împlinit al tinereților sale: o Românie nouă, liberă și independentă.

Gherasim (Iorgu) Cosma a avut o viață de poem, extrem de glorioasă și-apoi cumplit de tristă.

<i><b>Post Scriptum</b></i>

Mulțumiri părintelui protosinghel Ignatie Grecu, secretarul Mănăstirii Cernica, pentru trimiterea unor materiale (fotocopii) ale articolelor apărute în presa vremii despre monahul Gherasim.

Am folosit date publicate inițial în ziarul Universul literar, în revista Patriarhiei Române, Biserica Ortodoxă Română (<I>Monahul Gherasim-Iorgu Cosma, luptător în Războiul neatârnării</i>, de drd. Alexandru M. Ioniță) și în articolul domnului Dumitru Negoiță, <I>Iorgu Cosma – Eroul național din comuna Rușavățu</i>.

(Articol publicat în Ziarul Lumina în data de 6 iunie 2013, apărut sub semnătura Părintelui Arhim. Timotei Aioanei)

Comentarii Facebook


Știri recente