Moment festiv la biserica Parohiei Bosanci din Protopopiatul Suceava 1

Localnicii din Bosanci, județul Suceava, i-au aniversat în urmă cu două zile pe vârstnicii care au împlinit în acest an 50 de ani de căsătorie. Cununia de aur din biserica parohială a fost urmată de un spectacol artistic la sediul Primăriei Bosanci. Cele 23 de cupluri au primit diplome, daruri și multe felicitări din partea celor apropiați, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

La Biserica ‘Sfântul Gheorghe’ din parohia Bosanci, Protopopiatul Suceava 1, a fost oficiată duminică, 19 august, Cununia de aur pentru 23 de cupluri. Slujba a fost oficiată de pr. paroh Nicolae Mihoc și de pr. Ioan Bujoreanu, slujitor la acest sfânt lăcaș. Fiecare cuplu a avut nași de cununie, la slujbă asistând rude, prieteni sau apropiați, dar și fii ai satului întorși din străinătate. Vârstnicii au primit din partea parohiei Bosanci câte o carte de rugăciuni și o iconiță. După momentul de rugăciune din biserica parohială, la sediul Primăriei Bosanci a avut loc un spectacol susținut de copiii și tinerii din localitate. Cuplurile care au aniversat cinci decenii de căsnicie au primit diplome și daruri în bani din partea Primăriei Bosanci.

‘Aniversații s-au simțit foarte bine și au fost bucuroși. Au venit cu lacrimi în ochi și ne-au îndemnat să menținem tradiția sărbătoririi cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie. Prin acest eveniment se menține o legătură strânsă cu cei mai în vârstă decât noi. Ei s-au bucurat că ne-am gândit la ei și la bătrânețea pe care o poartă pe umeri. Considerăm că acest eveniment este benefic pentru ei, întrucât unii sunt bolnavi și nu se pot deplasa. Ei așteaptă să fim mai preocupați de problemele pe care le întâmpină. De aceea, ne-am propus ca să-i vizităm mai des la domiciliu’, a relatat Anton Curic, primarul comunei Bosanci.

Consiliul local Bosanci a hotărât în anul 2008 ca în prima duminică după sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să fie serbată ziua localității, dar și cuplurile care aniversează 50 de ani de căsătorie. ‘Zilele localității nu au fost marcate în fiecare an, întrucât ne-am confruntat cu lipsa fondurilor. Aniversarea cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsătorie s-a ținut an de an. În registrul Stării civile sunt înregistrate 23 de cupluri de ortodocși care sunt în viață și care anul acesta împlinesc 50 de ani de conviețuire’, a mai spus primarul Anton Curic.

Comentarii Facebook


Știri recente