Moment emoționat de Rusalii, la Câmpulung Moldovenesc

Șapte copii de la Școala Specială din Câmpulung Moldovenesc au primit, în Duminica Pogorârii Sfântului Duh, Taina Sfântului Botez. Elevii au venit la Ortodoxie de la cultul penticostal, după ce au fost catehizați timp de câțiva ani. Taina Sfântului Botez a fost oficiată în Biserica ‘Izvorul Tămăduirii’ a parohiei Capu Satului din Câmpulung Moldovenesc, informează „Ziarul Lumina”.

Duminica Pogorârii Sfântului Duh a fost trăită într-un mod deosebit de șapte copii de la Școala Specială din Câmpulung Moldovenesc, de nașii acestora și de numeroși credincioși ai parohiei. Prin grija profesorului de religie Mihai Botezat de la școala amintită, șapte elevi (de la clasa a II-a până la clasa a XI-a) au devenit fii ai Bisericii Ortodoxe. Slujba Botezului a fost oficiată de pr. paroh Teodor Giosan și de pr. Constantin Norocel, răspunsurile la strană fiind oferite de Corala ‘Academica’ din Câmpulung Moldovenesc. La final, pr. paroh Teodor Giosan a adresat un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre importanța momentului din Duminica Mare pentru cei botezați. ‘Astăzi ne-am rugat ca Duhul Sfânt să Se pogoare deasupra voastră, să vă înnoiască viața, și să faceți parte din Biserica lui Hristos. Astăzi este începutul mântuirii voastre, pentru că prin Taina Sfântului Botez omul are posibilitatea să-și înscrie numele în cartea veșnică a lui Dumnezeu. Uitându-mă la părinții voștri spirituali, i-aș ruga tare mult să stabilească o relație apropiată. De astăzi înainte, să știți că aveți ajutorul lui Dumnezeu, mai mult decât până acum. De astăzi înainte, puteți să îi chemați în rugăciune pe toți sfinții. Nu ne-am fi aflat astăzi aici, fără complicitatea profesorului Mihai Botezat, care nu a fost indiferent în ceea ce privește starea voastră sufletească. El și-a dorit din toată inima să câștigați împărăția lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez. De aceea, îl văd un bun slujitor al lui Dumnezeu’, a spus pr. paroh Teodor Giosan.

Implicare între Biserică, familie și școală

Prof. Mihai Botezat se ocupă de peste zece ani de educația religioasă a copiilor din Școala Specială din Câmpulung Moldovenesc. Prin orele de religie și prin catehezele sau activitățile pe care le întreprinde caută să îi apropie pe copii de Dumnezeu, de dreapta credință și de Biserica lui Hristos.

‘Nu ne-a fost ușor, pentru că elevii provin din familii de neoprotestanți și am întâmpinat dificultăți. Părinții lor s-au opus inițial, dar după discuții îndelungate am reușit să-i aducem pe cei șapte copii la biserică. Odată cu Pogorârea Sfântului Duh, au primit și Taina Sfântului Botez’, a explicat prof. Mihai Botezat.

Pentru ca cei șapte copii să fie botezați, după ce și-au exprimat acordul, a fost nevoie de o conlucrare între Biserică, familie și școală. ‘Ziua de astăzi se înscrie ca o încununare a unei colaborări frumoase între Biserică, familie și școală. Biserica, prin preoții slujitori, i-a primit pe acești copii și le-a oferit tot sprijinul necesar. La școală îi avem pe copii sub îndrumarea noastră, acolo născându-se ideea de a-i aduce pe copii în sânul Bisericii Ortodoxe. Părinții acestor noi botezați au fost de acord ca ei să primească Taina Sfântului Botez în Biserica noastră. Nașii, cadre didactice, ingineri, oameni cu suflet mare, au acceptat să le fie părinți spirituali acestor tineri. Nădăjduim ca bucuria pe care o au ei să o avem și noi, iar bucuria mântuirii să fie peste toți. În Școala Specială din Câmpulung Moldovenesc sunt singurul profesor care predă religia. Treptat, fără a forța, fără a impune, ci doar cu dragoste și dăruire, am ajuns aici. Ei au primit botezul ca pe o normalitate, ca pe un fapt care trebuia să se întâmple cândva, înțelegând că toate le pot în Hristos, Cel care ne întărește. Este important ceea ce va urma. Munca și lupta pe care le avem de dus mai departe sunt ca ceea ce s-a întâmplat astăzi (n.r. duminică) să se mențină’, a adăugat prof. Mihai Botezat.

‘Acești copii m-au impresionat’

Maria Lițu, nașa unuia dintre copii, a avut lacrimi în ochi pe tot parcursul slujbei, fiind impresionată ‘de tot ceea ce s-a întâmplat’. ‘Este prima dată când asist la o astfel de slujbă, mai ales că am fost implicată direct. Consider că este bine că acești copii au venit la Ortodoxie. Voi încerca de acum înainte să mă apropii mai mult de Angela, fina mea’, a spus Maria Lițu.

Daniela Eros a fost nașa lui Leonard și a considerat că momentul din Duminica Rusaliilor este important pentru orice creștin: ‘Botezul unei persoane este un mic pas spre mântuire. Acești copii m-au impresionat pentru că, deși au o situație materială precară, au șansa mântuirii. Am acasă două fetițe, iar de astăzi (n.r. duminică) pot spune că am un al treilea copil’. Copiii care au primit Taina Sfântului Botez ne-au mărturisit bucuria pe care au simțit-o în timpul Tainei Sfântului Botez. ‘Mi-a plăcut foarte mult slujba de astăzi. Am simțit o mare bucurie, pe care nu am trăit-o vreodată’, a declarat Adrian Răscol. ‘În această zi frumoasă m-am botezat în Biserica Ortodoxă. Sper ca de astăzi să fiu în legătură strânsă cu Dumnezeu’, a afirmat Bogdan Răscol.

Comentarii Facebook


Știri recente