Moment aniversar la Timișoara

Sâmbătă, 13 octombrie, a debutat evenimentul ‘Zilele Liceului Pedagogic Carmen Sylva din Timișoara’, ce a avut loc în perioada 13-15 octombrie 2012 și care marchează 93 de ani de învățământ românesc la Timișoara, după cum informează „Ziarul Lumina”.

La eveniment au fost prezente oficialitățile orașului nostru, Eugen Dogaru, prefectul județului Timiș, Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș, Marilen Pirtea, rector al UVT din Timișoara, Cornel Petroman, inspector școlar general Timiș, profesori și părinți ai elevilor din acest liceu. A fost prezentată proiecția unui film despre școală și au urmat mai multe luări de cuvânt din partea invitaților și a gazdelor, ce au evidențiat performanța acestui liceu, profesionalismul cadrelor didactice și calitatea învățământului. Din partea Arhiepiscopiei Timișoarei a fost prezent la eveniment pr. Zaharia Pereș, consilier cultural la Centrul eparhial, care a transmis celor prezenți binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, precum și purtarea de grijă a Preasfințitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.

În continuarea programului a fost prezentat un moment artistic de către elevii claselor primare și gimnaziale care învață aici. Tot în cadrul acestei zile au mai avut loc două sesiuni, Ziua Porților Deschise și Simpozionul internațional ‘Gândind asemenea, vorbim diferit’ – ediția a VI-a, de la ora 15:00. Evenimentele au continuat și în zilele următoare, avându-se în vedere și programul religios. În ziua de 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către părinții profesori Dorinel Savescu și Petru Suru. Răspunsurile liturgice au fost date de către elevii claselor IX-XII de la profilul vocațional teologic ortodox din cadrul liceului, conduși de Nicolae Șincari, profesor de muzică bisericească. Cuvântul de învățătură rostit a accentuat importanța cinstirii sfinților, ‘care sunt pământul cel bun și unde cuvântul lui Dumnezeu este viu prin însăși viața lor de sfințenie. La fel și noi creștinii suntem datori să ne pregătim ca Domnul să vină și în sufletele noastre’, a precizat pr. Dorinel Savescu.

La slujbă au participat Ionuț Cristescu, Elena Jebelean, directorii Liceului ‘Carmen Sylva’, cadre didactice și părinți ai elevilor. A urmat apoi întâlnirea cadrelor didactice cu pensionarii, iar de la 16:00, întâlnirea absolvenților acestei unități de învățământ. În cursul zilei de luni au avut loc o serie de activități și lecții demonstrative. Astfel a avut loc cursul ‘Litere și cuvinte’ susținut de profesoara Monica Ghera. ‘Elevii participanți au scris cuvinte în limba română, care au la origine cuvinte din limba greacă veche. Încercăm să conștientizăm și să gândim cuvintele, să vedem ce înseamnă un cuvânt care poate de multe ori îl folosim fără să ne gândim de unde provine și ce a însemnat el odată. În acest mod îi obișnuim pe elevi să caute în dicționar atunci când nu cunosc un cuvânt anume.’ Cu ocazia evenimentului ‘Zilele Liceului Pedagogic’ au venit elevi și de la alte școli pentru a vedea ce înseamnă liceul pedagogic. Au mai susținut lecții demonstrative profesoarele Anișoara Ioana, Mariana Anghel, Doina Dincă ș.a.

Comentarii Facebook


Știri recente