Grupul parohial „Tinerii Maicii Domnului”, de la Biserica „Sfântul Gheorghe Vechi” din Craiova vor merge mâine în pelerinaj la Mănăstirea Jitianu, după cum ne-a precizat Gabriela Popescu de la Biroul de presă al Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul este prilejuit de aniversarea a cinci ani de activitate a Grupului parohial, care a fost înființat chiar la Mănăstirea Jitianu. Tinerii voluntari vor fi însoțiți de preotul coordonator Mihai Scorbură.
„Grupul parohial a luat naștere din dorința de a veni în ajutorul celor în nevoie. În acest scop, de-a lungul acestor ani am desfășurat foarte multe activități filantropice la mai multe grădinițe și centre speciale din Craiova, printre care Centrul de îngrijire și recuperare a copilului cu handicap sever «Noricel». Am ales să sărbătorim acest moment aniversar la Mănăstirea Jitianu, pentru că este locul nostru de suflet, unde ne-am închegat ca Grup parohial”, a subliniat preotul Mihai Scorbură.