Moment aniversar în Parohia Ciorăni – Belcești din Protopopiatul Hârlău, județul Iași

Înaltpreasfințitul Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor de preoți și diaconi, va sluji sâmbătă, 15 septembrie 2012, în Parohia Ciorăni – Belcești, Protopopiatul Hârlău, județul Iași, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Înalt Preasfinția Sa va sfinți mozaicurile din ocnițele aflate în exteriorul bisericii acestei parohii și va târnosi altarul de vară, amenajat în apropierea lăcașului de închinăciune. Pentru părintele paroh Mihai Zaharia momentul de sâmbătă va reprezenta un prilej de a aduce mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 30 de ani de când slujește înaintea sfântului altar.

‘Biserica parohiei Ciorăni – Belcești serbează, anul acesta, 150 de ani de când a fost târnosită. În jurul sfântului lăcaș au fost realizate 87 de mozaicuri și un altar de vară. În acest paraclis se va sluji pe perioada verii, la Bobotează, la sărbătorile Sfintelor Paști s.a. Dorim ca acest altar de vară să fie închinat Sfântului Haralambie, întrucât în fiecare an, pe 10 februarie, are loc întrunirea unui cerc pastoral la care participă toți preoții din zonă. Principalii donatori ai lucrărilor realizate sunt credincioșii din parohie, dar am mai fost sprijiniți de domnul Virgil Moraru și de domnul Constantin Deleanu, directorul SC Cotnari SA. Îi așteptăm la slujba Sfintei Liturghii pe toți credincioșii din comună, dar și din localitățile învecinate’, a declarat pr. Mihai Zaharia.

Comentarii Facebook


Știri recente