Moment aniversar în Mitropolia Moldovei și Bucovinei

Teologia creştină a trăit dintotdeauna clipele dumnezeieştii Liturghii ca momente de mulţumire aduse lui Dumnezeu pentru binefacerile Sale, revărsate asupra noastră. Indiferent dacă se săvârşeşte duminica sau în altă zi a săptămânii, Liturghia este modul nostru, al oamenilor, de a aduce recunoştinţă. Aceste clipe le-a trăit şi Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, la împlinirea a şapte ani de când slujeşte poporul lui Dumnezeu din Moldova.

Mulţumirea Înaltpreasfinţitului Părinte s-a manifestat liturgic, în cadrul Sfintei Liturghii oficiate duminică, 7 iunie 2015, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. La picioarele Cuvioasei Parascheva, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a remarcat în cuvântul său că, pentru creştini, este mântuitoare împlinirea voii lui Dumnezeu, din locul în care suntem fiecare: „În biserică, în mănăstire, în parohie, în familie, pe câmp, la catedră sau acolo unde Dumnezeu ne-a rânduit pe fiecare, să aducem slavă preasfântului Său Nume şi să încercăm, după a Sa bunăvoinţă şi putere, să împlinim ceea ce se cuvine aici, pe pământ“.

În cadrul dumnezeieştii Liturghii s-au rostit rugăciuni de mulţumire, dar s-au făcut şi cereri speciale de invocare a milei lui Dumnezeu, pentru a trimite ploaia, atât de necesară. „Îi mulţumim lui Dumnezeu şi îi aducem jertfă de laudă pentru toate binefacerile revărsate asupra noastră, asupra acestei sfinte Mitropolii, asupra mănăstirilor şi parohiilor, asupra drept-credincioşilor creştini, în această perioadă în care Dumnezeu ne oferă atâtea şanse să slăvim preasfântul Său nume, să facem bine în jurul nostru, să cerem iertare pentru păcatele noastre. Ne-am rugat lui Dumnezeu şi pentru ca El să trimită ploaie peste pământul cel însetat, care aşteaptă rugăciuni de la noi, creştinii, pentru ca el, pământul, să fie udat de mila Domnului, pentru ca să rodească cele de trebuinţă pentru noi, pentru săracii lumii, pentru dobitoacele care aşteaptă hrană din seva pământului“, a încheiat Părintele Mitropolit Teofan.

Comentarii Facebook


Știri recente