Moaștele Sfinților Serghie și Vah, dăruite bisericii de la Palatul Cotroceni de Mitropolia Olteniei

Duminică, 11 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu Popa, Mitropolitul Olteniei, va dărui bisericii de la Palatul Cotroceni o părticică din moaștele Sfinților Mari Mucenici Serghie si Vah, moaște care se află depuse spre cinstire și închinare la Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”din Craiova, informează Radio TRINITAS.

Sfintele moaște vor fi oferite de Mitropolitul Olteniei cu prilejul săvârșirii de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel , împreuna cu un sobor de preoți și arhierei, a slujbei de sfințire a bisericii reconstruite la Palatul Cotroceni, biserica ce poartă, alături de hramul Adormirea Maicii Domnului și hramul Sfinții Mari Mucenici Serghie și Vah.

După cum informează Administrația Prezidențială, începând de luni, 12 octombrie 2009, biserica va fi deschisă pentru toți credincioșii, care vor avea astfel prilejul să se închine și la moaștele Sfinților Serghie și Vah, Ocrotitori, alături de Maica Domnului, ai acestui sfânt lăcaș.

Amintim că biserica de la Palatul Cotroceni, ridicată de domnitorul Șerban Cantacuzino în urmă cu 330 de ani, a fost puternic avariată la cutremurul din 1977 și ulterior, în 1984, demolată de regimul comunist.

Comentarii Facebook


Știri recente