Moaștele Sfântului Paisie, la Biserica Șerban Vodă

Biserica Șerban Vodă din Protoieria III Capitală l-a sărbătorit ieri, 15 noiembrie 2011, pe cel de-al treilea ocrotitor al său, pe Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț.

Întreaga parohie s-a bucurat de sărbătoare, ieri fiind săvârșită Sfânta Liturghie de un sobor numeros de preoți și diaconi, în frunte cu părintele Timotei Aioanei, Mare eclesiarh al Catedralei patriarhale și Exarh cultural al Arhiepiscopiei Bucureștilor, după cum ne informează ‘Ziarul Lumina’.

Sărbătoarea a fost însuflețită prin participarea numeroșilor credincioși veniți să aducă rugăciuni Sfântului Paisie. Amploarea sărbătorii a fost dată și de implicarea deosebită a părintelui protopop Dinu Pompiliu, care este și paroh al bisericii și care a reușit să ofere credincioșilor posibilitatea de a se închina cinstitelor moaște ale sfântului.

Sărbătoarea Sfântului Paisie a început încă din seara zilei de 14 noiembrie, când Biserica Șerban Vodă a primit o părticică din moaștele Sfântului Paisie. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a participat la slujba de priveghere și le-a vorbit credincioșilor despre viața marelui cărturar de la Mănăstirea Neamț și despre importanța isihasmului propovăduit de Sfântul Paisie.

Biserica s-a dovedit neîncăpătoare, foarte mulți credincioși venind pentru a întâmpina moaștele Sfântului Paisie de la Neamț și a asculta cuvântul de învățătură al Patriarhului României.

‘Sfântul Paisie de la Neamț a avut foarte multe calități, iar cea dintâi era evlavia deosebită, el fiind un om al rugăciunii. Cea de-a doua calitate deosebită a sa era dragostea pe care o avea pentru traducerea scrierilor Sfinților Părinți. Sfântul Paisie de la Neamț a reușit să adune mai multe sute, aproape o mie de ucenici ortodocși din peste 21 de etnii. Era, în primul rând, un om lucrător și în al doilea rând un om erudit, înțelept, dar și un om practic și milostiv’, a spus Preafericirea Sa.

Acesta este cel de-al treilea an de când parohia bucureșteană îl sărbătorește pe Sfântul Paisie.

‘Este o bucurie pentru întreaga comunitate, mai ales pentru că Sfântul Paisie este unul dintre marii cărturari ai Bisericii. Acest lucru ne obligă să ne comportăm altfel în biserica noastră în care sfântul lui Dumnezeu, care ne este și ocrotitor, este și prezent aici. Sperăm ca Dumnezeu să ne ajute să fim întotdeauna pregătiți să punem în viața bisericii sfaturile pe care Sfântul Paisie le dădea ucenicilor săi și nouă’, a spus părintele Dinu Pompiliu, parohul Bisericii Șerban Vodă și protopopul Protoieriei III Capitală.

Daruri pentru biserică

Patriarhul României i-a felicitat pe slujitorii Bisericii Șerban Vodă care s-au ostenit pentru lucrările aflate în desfășurare la sfântul lăcaș.

‘Această biserică este bine-venită într-o zonă care pare mai mărginașă a Bucureștilor, dar care devine centrală prin importanța ei spirituală’, a spus Preafericirea Sa.

La final, Preafericitul Daniel a oferit parohiei, ca semn de binecuvântare și prețuire, o cruce de binecuvântare realizată în Atelierele Patriarhiei Române, împreună cu o nouă ediție a Sfintei Evanghelii, ilustrată cu aproape 60 de icoane color, primul volum din cartea Proloagelor și alte cărți pentru biblioteca parohiei, iar tuturor copiilor care au venit la slujbă împreună cu părinții lor le-a oferit câte o iconiță a Sfântului Paisie de la Neamț. Preafericirea Sa a adresat mulțumiri și părintelui Benedict Stauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, care a dăruit părticica din moaștele Sfântului Paisie bisericii din București, care este și singura biserică din Țara Românească care are hramul Sfântului Paisie de la Neamț.

Din partea parohiei, Preafericirea Sa a primit în dar o icoană a Sfântului Paisie și un album cu activitățile desfășurate în cadrul comunității din jurul Bisericii Șerban Vodă.

Racla, sfințită în Paraclisul ‘Sfântul Gheorghe’

Racla ce conține un fragment din moaștele Sfântului Paisie a fost sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în după-amiaza zilei de luni, 14 noiembrie, în paraclisul istoric cu hramurile ‘Sfântul Mare Mucenic Gheorghe’, ‘Sfântul Prooroc Daniil’ și ‘Cuvioasa Parascheva’ din Reședința patriarhală.

‘În timpul Sfântului Paisie, Mănăstirea Neamț a devenit, așa cum spunea un episcop rus, Ambrozie, cea mai mare școală duhovnicească a întregii ortodoxii. Peste o mie de părinți și frați s-au întâlnit la Neamț sub îndrumarea Sfântului Paisie. Sfântul a fost de origine din Ucraina, dar cea mai mare perioadă a vieții lui a trăit-o pe pământul românesc. A fost un mare iubitor al Sfinților Părinți, a tradus în limba slavonă Filocalia, folosindu-se de ajutorul părinților români, buni cunoscători ai limbii grecești. Ne bucurăm că avem o părticică a Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț care, deși a fost ucrainean, a fost adoptat de cei din Țara Românească și din Moldova și de mulții lui ucenici din Transilvania. El a devenit un lucrător nu numai pentru țara noastră și pentru țara lui de origine, ci pentru întreaga ortodoxie’, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente