Cu ocazia praznicului „Schimbării la Față a Domnului” a fost adusă de la Biserica „Sfântul Gheorghe – Nou” din București, la Mănăstirea „Sfânta Maria” – Jercălăi, din județul Prahova, o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae al Mirelor Lichiei. Mănăstirea prahoveană, situată la 2 kilometri de orașul Urlați, are o biserică de lemn, monument istoric, veche de 278 de ani. Pentru salvarea picturii și a lemnului s-a construit un lăcaș de cult cu hramurile „Sfântul Ilie”, „Sfântul Nicolae” și „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”. Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, moaștele Sfântului Nicolae au poposit aici, iar credincioșii din zonă au venit în număr mare pentru a se închina la racla ierarhului făcător de minuni. La sărbătoarea „Schimbării la Față” a slujit părintele protoiereu Valentin Cazan, înconjurat de un sobor de preoți, rugându-se împreună cu pelerinii veniți la mănăstire ca Dumnezeu, prin mijlocirea Sfântului Nicolae, să le dăruiască sănătate, pace, spor duhovnicesc și toate cele de folos pentru mântuire.
Sursa: ziarullumina.ro