Moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, la Moinești

În cadrul „Zilelor Medicale ale Spitalului Moinești”, la capela „Sf. Pantelimon” din incinta Spitalului de Urgență din localitate vor poposi pentru câteva zile, cu binecuvântarea IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și a PS Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Acestea vor fi aduse joi, 23 iulie, orele 18.00, cu onoruri militare, de la biserica din Feredeni, și vor rămâne spre închinare în bisericuța spitalului, până luni, 27 iulie, când se va prăznui hramul capelei din Moinești. „Prin aducerea de sfinte moaște la Moinești în cadrul „Zilelor Medicale ale Spitalului Moinești’, și prin programul special din această perioadă, am dorit să oferim credincioșilor noștri din acest oraș, și celor care vin aici, o terapie spirituală, alături de cea a trupului, pe care o realizează cu mult profesionalism colectivul de medici care deservește această instituție. Cu ajutorul bunului Dumnezeu, după ce anul trecut am adus aici moaște ale Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon, precum și ale Sfântului Simeon, anul acesta vor sosi moaștele Sf. Gheorghe”, a precizat PS Ioachim Băcăuanul, care, în această seară, la ora 18.00, va oficia slujba Acatistului Sf. Gheorghe și un Te Deum.

Sursa: Episcopia Romanului

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…