Moaștele Sfântului Ioan Iacob, în parohia Frenciugi din Protopopiatul Iași 2

În parohia Frenciugi, Protopopiatul Iași 2, va fi adusă astăzi, 2 octombrie, racla ce adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Ioan Iacob Hozevitul de la Biserica ‘Sf. Ioan Iacob de la Neamț’ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox ‘Veniamin Costachi’ de la Mănăstirea Neamț, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Moaștele Sfântului Ioan Iacob vor fi întâmpinate de soborul de preoți, iar de la ora 17:00, în Biserica ‘Sf. Împ. Constantin și Elena’ a parohiei se va face slujba Privegherii, urmând ca la miezul nopții să se săvârșească Taina Sfântului Maslu.

Mâine dimineață, începând cu ora 6:00, se vor oficia slujba Acatistului Sfântului Ioan Iacob, Ceasurile și Sfânta Liturghie. La ora 12:00 se va face sfințirea troiței aflate în poarta bisericii parohiale. Delegat din partea Înalt Preasfințitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi pr. Vilie Doroșincă, protopop al Protopopiatului Iași 2. În după-amiaza zilei de mâine moaștele se vor întoarce din nou la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț. După cum a relatat pr. Cătălin Chifu, comuna Drăgușeni este o zonă misionară întrucât s-a răspândit prozelitismul sectar, iar venirea moaștelor Sfântului Ioan Iacob are menirea de a-i întări pe oameni în credință.

Comentarii Facebook


Știri recente