La Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, vor fi scoase astăzi, 19 noiembrie a.c., spre închinare, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, pe care Biserica Ortodoxă Română îl sărbătorește mâine.
Moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul vor fi scoase în procesiune și la biserica Hagiu din Capitală, care își va sărbători mâine unul dintre cele patru hramuri pe care le poartă. La această biserică se află o raclă cu o parte din moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul, care se află în biserica Hagiu de peste 50 de ani, fiind primită de la Mănăstirea Bistrița – Vâlcea. Astfel, astăzi, la ora 16:00, va avea loc procesiunea de scoatere a Sfintelor Moaște ale Sfântului Grigorie Decapolitul, iar apoi se va oficia slujba Vecerniei, iar joi, 20 noiembrie a.c., de ziua Sfântului, se va săvâși Sf. Liturghie, de către un sobor de preoți și diaconi.
Sursa: Radio TRINITAS