Moaștele Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul – Vâlcea, în Capitală

Credincioșii din Capitală se vor putea închina, zilele următoare, la moaștele Sfântului Antonie de la Iezerul-Vâlcea. Acestea vor fi aduse mâine seară, 20 septembrie 2012, la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” – Titan, de preoții slujitori ai lăcașului și de un grup de credincioși.

Până pe 26 septembrie, când moaștele vor fi duse înapoi la Schitul Iezerul-Vâlcea, programul liturgic de la Biserica „Sfântul Antonie cel Mare” – Titan va fi unul special.

‘Vom avea în fiecare zi un program liturgic adecvat Sfântului care a fost călugăr. Va începe de dimineață cu Acatistul sfântului, Sfânta Liturghie, apoi, în perioada zilei, un preot va fi tot timpul în biserică, lângă sfintele moaște. Seara se va săvârși slujbă de Priveghere, Vecernie și Litie, cu Taina Sfintei Spovedanii și vom săvârși și Taina Sfântului Maslu. Totodată, în această perioadă, în fiecare seară vor avea loc ore de cateheză’, a declarat pentru TRINITAS TV, Părintele Daniel Goga, parohul Bisericii „Sfântul Antonie cel Mare” – Titan.

Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea este prăznuit de Biserica noastră la 23 noiembrie.

Comentarii Facebook


Știri recente