Moastele Sf. Mare Mucenic Gheorghe vor fi aduse la Botosani

La Botosani, in perioada 19 – 23 aprilie a.c. se desfasoara un amplu program de manifestari cultural-religioase prilejuit de sarbatoarea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul municipiului Botosani. Aceasta localitate este mentionata documentar in ‘Letopisetul Tarii Moldovei’ din 1439, dar vechimea sa este mult mai mare. Totodata, orasul Botosani este cunoscut in intreaga tara pentru personalitatile nascute aici. Manifestari deosebite vor avea loc incepand de duminica, atunci cand credinciosii din acest oras vor avea posibilitatea sa se inchine moastelor Sf. Mare Mucenic Gheoghe, dupa cum ne-a informat corespondentul Radio TRINITAS la Botosani, Radu Cajvaneanu: ‘Duminica, 22 aprilie, la orele 17.30, la Biserica ‘Sf. Gheorghe’ din Botosani vor fi primite cu mare fast moastele Sf. Mare Mucenic Gheorghe venite de la biserica din Feredeni. In continuare va avea loc slujba Vecerniei si Litiei, iar seara va avea loc un program cultural si folcloric. Luni, 23 aprilie, va fi centrul manifestarilor o data cu slujba Sf. Liturghii care se va desfasura la Biserica ‘Sf. Gheorghe’ si care este programata sa fie oficiata de un sobor de preoti, in frunte cu arhim. Varlaam Merticariu, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iasilor, dupa care va urma o agapa pentru credinciosi’.

Comentarii Facebook


Știri recente