Moaștele Sf. Calinic de la Cernica în Eparhia Argeșului și Muscelului

Moaștele Sfântului Calinic de la Cernica vor fi purtate în procesiune în Municipiul Pitești, în perioada 5-6 mai 2012. Sosirea moaștelor Sf. Calinic în municipiul Pitești se face cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la solicitarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Argeșului și Muscelului.

Astfel, potrivit unui comunicat emis de Biroul de presă al Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, Sâmbătă 5 mai 2012, racla cu sfintele moaște va ajunge la orele 18:00 în centrul orașului Pitești, la Biserica Domnească închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Pentru ca bucuria credincioșilor să fie deplină, din municipiul Curtea de Argeș vor fi aduse și moaștele Sfintei Mucenițe Filofteia.

Din fața Bisericii Domnești moaștele celor doi sfinți vor fi purtate în procesiune prin centrul orașului până la mănăstirea Trivale, unde vor fi așezate întru-un baldachin special amenajat.

Credincioșii prezenți la acest pelerinaj vor avea posibilitatea să aducă cinstire celor doi sfinți, iar duminică 6 mai 2012 să participe la Sfânta Liturghie arhierească oficiată la mănăstirea Trivale de Întâistătătorul Eparhiei Argeșului și Muscelului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, împreună cu alți ierarhi din eparhiile vecine, invitați la acest eveniment deosebit.

Comentarii Facebook


Știri recente