Mitropolitul Visarion Puiu comemorat la Vovidenia

Se împlinesc, la 10 august 2012, 48 de ani de la trecerea la cele veșnice a mitropolitului Visarion Puiu. Cu acest prilej, după cum ne informează Radio TRINITAS, la Schitul Vovidenia din județul Neamț a fost oficiată o slujbă de pomenire, la sfârșitul căreia s-a evocat viața și activitatea mitropolitului.

„Am oficiat slujba de pomenire a vrednicului ierarh. Anul acesta ua fost prezenți mulți studenți de la Teologie, pelerini, credincioși prezenți la sf. Liturghie, la finalul căreia preacuviosul părinte stareț benedict a vorbit celor prezenți despre semnificația slujbelor de pomenire pentru cei repausați, dar mai ales pentru ierarhii care au luptat cu toată ființa lor pentru propășirea Bisericii și a neamului românesc, făcând referire la viața și activitatea mitropolitului Visarion Puiu”, a spus părintele arhimandrit Mihail Daniliuc.

Având drept ctitor principal pe unul din vrednicii episcopi ai Romanului din secolul al XVIII-lea (Ioanichie), Vovidenia, asemenea altor ctitorii vlădicești, ne arată formarea profund isihastă a ierarhilor moldoveni de acum două-trei secole, strânsa legătură dintre mănăstiri și ierarhi cât și dorința arzătoare de înaltă trăire mistică în monahismul românesc, cu mult înainte de epoca cuviosului Paisie de la Neamț.

Comentarii Facebook


Știri recente