Mitropolitul Țării Românești, Teodosie, împlinește astăzi 302 ani de la trecerea la cele veșnice. El a trecut la Domnul la vârsta de 90 de ani și a fost înmormântat lângă altarul Catedralei Patriarhale din București. Mai multe informații despre viața și activitatea Mitropolitului, a oferit corespondentul Radio TRINITAS în Arhiepiscopia Craiovei, Gheorghe Cioiu: „Vrednicul de pomenire, Mitropolitul Teodosie al Țării Românești, a intrat în monahism la Mănăstirea Cozia iar ulterior a ajuns egumen al Mănăstirii de la Curtea de Argeș. A fost ales Mitropolit al Ungrovlahiei la 20 mai 1668 și a păstorit pe credincioșii de pe aceste meleaguri vreme de aproape 40 de ani. Șfetnic apropiat și duhovnic al domnitorilor Țării Românești: Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, Mitropolitul Teodosie s-a remarcat îndeosebi prin zidirea unor noi lăcașuri de rugăciune și tipărirea de cărți bisericești în limba română. Printre cărțile tipărite cu binecuvântarea Mitropolitului Teodosie, cea mai importantă este «Biblia de la București» din 1688. Spre sfârșitul secolului al XVII – lea, chipul Mitropolitului avea să fie pictat, conform afirmațiilor unor istorici, la sfântul Munte Athos în fresca votivă a Mănăstirii Ivirului”.
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române de sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române vor sluji după următorul program, transmis de eparhii prin intermediul Radio Trinitas: Preafericitul…
Oastea Domnului, centenar: Asociația dorește planificarea unor evenimente aniversare la Suceava
Delegați ai Asociației Oastea Domnului s-au întâlnit vineri cu reprezentanții Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în contextul împlinirii a o sută de ani de la fondarea organizației. La Suceava a fost prezent președintele Sfatului Frățesc al…
Mitropolitul Ioan a sfințit clopotnița și troița bisericii din curtea spitalului „Victor Babeș” din Timișoara
Mitropolitul Ioan al Banatului a sfințit vineri clopotnița și troița sculptată în lemn din curtea spitalului „Victor Babeș” din Timișoara. Ierarhul a sfințit și o nouă raclă în care vor fi așezate fragmente de cinstite…
IPS Andrei le-a vorbit elevilor dintr-un liceu de informatică despre tinerii Sfinți Anania, Azaria, Misail și Daniel
Mitropolitul Andrei al Clujului le-a vorbit vineri elevilor din Liceul de informatică „Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca despre tinerii Sfinți Anania, Azaria, Misail și Daniel din Vechiul Testament. În deschiderea conferinței, Preotul Profesor Cristian Silviu Rad,…
Eparhia română cu 5 puncte de frontieră spre Ucraina a oferit refugiaților sprijin de 1,5 mil. euro anul trecut
Valoarea ajutorului umanitar acordat refugiaților ucraineni de Episcopia Basarabiei de Sud, prin diverși colaboratori, s-a ridicat la suma de 1,5 milioane de euro, anul trecut. „Anul trecut ne-a dat șansa să ne verificăm dragostea de…