Mitropolitul Moldovei și Bucovinei s-a întâlnit cu preoții din Târgu Neamț și Ceahlău

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a prezidat ieri, la Protopopiatul Târgu Neamț, cea de-a patra ședință preoțească din Arhiepiscopia Iașilor din ultimele trei săptămâni, cu temele: „Anul 2008, Anul jubiliar al Sfintei Scripturi și al Sfintei Liturghii” și „Statutul de Organizare și Funcționare a Bisericii Ortodoxe Române”. Întrunirea de ieri a reunit preoți din Protopopiatele Târgu Neamț și Ceahlău și a fost precedată de Sfânta Liturghie arhierească, oficiată, începând cu ora 8:00, de către Înaltpreasfințitul Teofan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Biserica „Sfântul Gheorghe” de lângă sediul Protopopiatului. „Îi mulțumim Lui Dumnezeu și Îl rugăm să binecuvânteze întâlnirea noastră de astăzi, să binecuvânteze și mersul înainte de aici încolo în lumina a ceea ce s-a trăit mai frumos de către cei care ne-au precedat în dreapta credință, ca împreună – arhiereu, preoți și credincioși – formând împreună poporul lui Dumnezeu dintr-o anumită zonă și făcând parte împreună cu alți frați din Biserica Ortodoxă Universală, să-L lăudăm pe Dumnezeu cel în Treime lăudat, să găsim calea cea mai potrivită pentru exercitarea slujirii fiecăruia”, le-a spus Înaltpreasfințitul Teofan celor prezenți la Sfânta Liturghie.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 224/ 26 septembrie 2008)

Comentarii Facebook


Știri recente