Mitropolitul Mihail Staikos, un prieten al Bisericii Ortodoxe Române

Fostul Arhiepiscop ortodox grec al Vienei s-a născut pe 22 noiembrie 1946, în Atena. A studiat la Facultatea de Teologie din cadrul Universității din Tesalonic, unde a obținut titlul de doctor în Teologie. În anul 1991, Episcopul Mihail Staikos a fost ales Mitropolit al Austriei și Exarh pentru Europa Centrală și Ungaria. A predat la Institutul de Bizantinologie și Elenistică din Viena, iar în perioada 1996-1999 a deținut funcții importante în Consiliul Ecumenic al Bisericilor din Austria.

„Mitropolitul Staikos a reprezentat pentru mine și pentru toți ortodocșii, dar și pentru austrieci o personalitate cu totul deosebită. El a trăit aproape 50 de ani aici în Viena. În acest an, în noiembrie ar fi împlinit 25 de ani de când a fost hirotonit episcop în Viena și 20 de ani de când a fost numit mitropolit. Era un om cu totul și cu totul deosebit și am fost în mai multe rânduri aproape de el. Nu doar ortodocșii și creștinii l-au apreciat, dar și personalități ale vieții sociale. În iunie a primit cea mai înaltă distincție și anume, crucea de aur din partea președintelui Austriei”, a spus părintele Nicolae Dura de la Parohia Ortodoxă Română din Viena, după cum informează TRINITAS TV.

Ca delegat al Patriarhului Ecumenic, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Mihail Staikos a reprezentat, în numeroase rânduri, Patriarhia de Constantinopol la diferite întâlniri panortodoxe și ecumenice, precum și în cadrul Conferinței Bisericilor Europene.

Comentarii Facebook


Știri recente