Mitropolitul Hierotheos Vlachos a conferențiat la Iași

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, prin Centrul cultural-misionar Doxologia, în parteneriat cu Universitatea ‘Al. I. Cuza’ din Iași, a organizat vineri, 14 octombrie, conferința ‘Teologia ca trăire din perspectiva învățăturii părintelui Ioannis Romanidis’, susținută de Înalt Preasfințitul Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Aghios Vlasios, după cum informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova.

În prelegerea susținută în Aula Magna ‘Mihai Eminescu’ a Universității ‘Al. I. Cuza’ din Iași, IPS Hierotheos a vorbit despre zece puncte centrale ale învățăturii părintelui Ioannis Romanidis. ‘Primul punct este acela că Dumnezeul Bisericii Ortodoxe este Dumnezeul revelației. Dumnezeu s-a descoperit pe Sine sfinților. Această revelație este vederea lui Dumnezeu. Sfinții îl văd pe Dumnezeu în lumină asemenea celor trei ucenici care l-au văzut pe Hristos în Muntele Taborului în lumină. Ei nu numai că văd lumina, ci o și trăiesc. În acel moment al vederii lui Dumnezeu îndumnezeitul este mai presus de sensuri și de cuvinte, atunci aude cuvinte necreate și are înțelesuri necreate. În continuare, sfântul redă această experiență în cuvinte și înțelesuri create. Prin urmare, dogmele își au rostul în a călăuzi pe credincioși la această trăire, iar pe de altă parte ca să-i combată pe eretici. Al doilea punct arată că Dumnezeu, atunci când se descoperă în lumină, este un Dumnezeu în trei lumini. Sfântul Apostol Filip îi spune la un moment dat lui Hristos: ‘Doamne arată nouă pe Tatăl și ne este de ajuns’. Hristos i-a răspuns: ‘De atâta vreme sunt cu voi și nu m-ai cunoscut Filipe? Cel ce mă vede pe mine, vede pe Tatăl’. Prin urmare, oamenii văd o dumnezeire în trei străluciri. Asta înseamnă că ei se împărtășesc de slava și de lumina necreată a lui Dumnezeu. Ei înțeleg că nu pot să vadă izvorul din care provine această lumină, așa că au numit ceea ce vedeau ‘energie-lucrare’ și ceea ce nu vedeau ‘esență-fire’. Părinții nu au înțeles faptul că Dumnezeu este esență și energie în mod filozofic-rațional, ci prin propria lor trăire’, a spus IPS Hierotheos, care a arătat la cel de-al treilea punct continuat că Dumnezeul Treimii apare începând cu Vechiul Testament, și nu doar în Noul Testament. ‘Toate arătările lui Dumnezeu din Vechiul Testament sunt teofanii ale Cuvântului neîntrupat, care este numit și ‘Îngerul marelui sfat’ de către profetul Isaia. Există și ‘Duhul Domnului’, o dumnezeire în trei străluciri: Iahve, Elohi și Duhul Domnului. În Noul Testament, Iahve se întrupează și descoperă pe Tatăl și pe Duhul Domnului. În Vechiul Testament avem teofanii ale Cuvântului neîntrupat, iar în Noul Testament avem arătări ale Cuvântului întrupat. În Noul Testament știm că este vorba de Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. Prin Hristos îl cunoaștem pe Tatăl fără să-L vedem’, a accentuat Mitropolitul de Nafpaktos și Aghios Vlasios, care a continuat să vorbească despre cel de-al patrulea punct al învățăturii părintelui Ioannis Romanidis.

Biruirea morții duhovnicești și trupești

Dumnezeul Treimii a creat prin Hristos întreaga lume care are ca drept cea mai înaltă și desăvârșită făptură omul. Dumnezeu este nezidit, necreat, în timp ce omul și lumea sunt create. Adam și Eva, înainte de cădere, aveau suflet, trup, dar și harul lui Dumnezeu, ei aveau o comuniune personală cu Dumnezeu, vorbeau cu Dumnezeu, ceea ce înseamnă că aveau părtășie, comunicare și relație cu El, trăind în lumina Lui. Acesta este omul firesc, adevărat, adică are suflet, trup și Duhul Sfânt. Omul nu este trihotom, ci este dihotom pentru că are suflet și trup, dar are harul Duhului Sfânt în suflet și în trup. Acesta este omul autentic creat de Dumnezeu care trăiește în lumină. Al cincilea punct arată că această cădere a omului nu este una juridică, adică faptul că nu au ținut o anumită poruncă, ci este pierderea harului lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani scrie că toți au păcătuit și s-au lipsit de slava lui Dumnezeu. Prin urmare, căderea este pierderea harului lui Dumnezeu. Aceasta este moartea duhovnicească. După păcat, omul a rămas cu trup și suflet, dar l-a pierdut pe Duhul Sfânt. Acesta este păcatul strămoșesc în esență. Mai întâi a fost moartea duhovnicească, după care a urmat și moartea trupească. Moștenirea păcatului strămoșesc nu sunt vinovățiile de care vorbește Fericitul Augustin, ci faptul că prin cădere a intrat în om stricăciunea și aceasta se transmite din generație în generație, la nașterea fiecărui prunc. Omul firesc avea în suflet două lucrări: rațiunea și mintea. În cel de-al șaselea punct ni se explică cum Hristos vine și își asumă stricăciunea omului și biruiește moartea, ca să biruiască păcatul și pe diavol. Astfel, Hristos dorește să-l readucă pe om la stadiul dinainte de cădere și să-l ridice mai sus. Hristos a învățat în pilde, a săvârșit minuni, iar pe unii dintre ucenici i-a luat pe Muntele Taborului ca să le arate slava Sa. A dorit să arate că mai întâi trebuie să ascultăm învățătura Sa, să o aplicăm ca să putem vedea minuni, dar scopul cel mai înalt este să urcăm pe munte ca să vedem slava Sa. Acesta este cel mai profund țel al vieții duhovnicești: să biruim mai întâi moartea duhovnicească pentru ca apoi să biruim moartea trupească’, a adăugat IPS Hierotheos, care a menționat la cel de-al șaptelea punct că ‘lucrarea de mântuire se face înlăuntrul Bisericii’.

‘În Biserică, toți trebuie să ne nevoim ca să primim harul lui Dumnezeu ca lumină’

‘Biserica a existat și în Vechiul Testament prin comuniunea proorocilor cu Cuvântul neîntrupat, fiind una duhovnicească. Prin întrupare, Biserica devine trupească și mădular al Trupului lui Hristos. În ziua Cincizecimii, Apostolii au primit Duhul Sfânt și au aflat tot adevărul, adică faptul că Biserica este Trupul lui Hristos și că în afara Bisericii nu există nici un alt adevăr. Trupul omului este o biserică. După cum biserica are Sfânta Masă în Sfântul Altar, la fel și în adâncul inimii există un altar în care se săvârșește Sfânta Liturghie. Acolo are loc o Liturghie lăuntrică neîntreruptă. Omul se întoarce la starea de dinainte de cădere, dar urcă mai sus pentru că în inima sa se săvârșește o Liturghie. Al optulea punct arată că viața eshatologică nu este cea de după moarte și după a Doua Venire, ci este viața în Hristos. Prin Hristos, Împărăția lui Dumnezeu a intrat în istorie și oamenii pot deveni părtașii acestei împărății. Punctul al nouălea: Raiul și iadul există din perspectiva omului, nu din perspectiva lui Dumnezeu. Dumnezeu este lumină și luminează întreaga lume, iar iadul nu a fost creat de El. Lumina necreată are două însușiri: luminează și arde. Unii sunt luminați, alții ard. Dumnezeu se împărtășește ca lumină necreată, iar cei care nu sunt capabili să o primească se ard. Iadul nu este nici întuneric, nici foc, așa cum le înțelegem noi. Dumnezeu iubește pe toți oamenii și le trimite harul Său. Cei care s-au vindecat în această viață vor primi harul lui Dumnezeu ca lumină. Cei care nu s-au vindecat vor trăi harul ca foc. De aceea focul iadului este necreat. În Biserică, toți trebuie să ne nevoim ca să primim harul lui Dumnezeu ca lumină. Punctul a zecelea: părintele Ioannis Romanidis spunea că prin întruparea Sa Dumnezeu a intrat în istorie. Biserica trăiește în istorie și o sfințește. Istoria nu se va încheia niciodată, ci se va transfigura. Scopul Bisericii este să-l conducă pe om la cuvinte nezidite și la înțelesuri necreate’, a subliniat Înalt Preasfințitul Hierotheos Vlachos.

Cine a fost Ioannis Romanidis

Ioannis Sava Romanidis (1927-2001) s-a născut din părinți greci, care au emigrat imediat după nașterea sa în America. A urmat studii teologice la Seminarul Teologic Ortodox Holy Cross, pe care l-a absolvit în 1949. În timpul studenției la Universitatea din Yale, în 1951, a fost hirotonit preot. Părintele Romanidis și-a completat studiile la Paris și Atena, unde, în 1957, și-a luat doctoratul în teologie. În 1958 a fost numit profesor la Seminarul Teologic Ortodox Holy Cross, iar începând cu 1968 a fost profesor la Facultatea de Teologie din Tesalonic. Activitatea sa academică, neîntreruptă de pensionarea timpurie din 1984, l-a consacrat ca un erudit teolog, apărător al ortodoxiei credinței.

Comentarii Facebook


Știri recente