Fostul mitropolit al Ardealului, Antonie Plămădeală, a fost comemorat astăzi, 29 august 2011, la șase ani de la trecerea la cele veșnice. Credincioși și cunoscuți din toată țara au venit să-l omagieze la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, din județul Brașov.
După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Laurențiu, actualul mitropolit, împreună cu Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, au oficiat Slujba Parastasului la mormântul fostului ierarh. Apoi, după cum ne informează Radio TRINITAS, a fost lansată cartea „Dosarele nu știu tot”, scrisă de Mihai Plămădeală, fratele fostului mitropolit al Ardealului, prezentată de Înaltpreasfințitul Laurențiu.
„Am prezentat și o carte pe care fratele Înaltpreasfințitului, domnul Mihai Plămădeală a scris-o din amintirile despre fratele său, mitropolitul Ardealului și mai ales despre suferințele pe care le-a trăit în vremea regimului comunist”, a spus Înaltpreasfințitul Laurențiu, Mitropolitul Ardealului.
Cartea Dosarele nu știu tot cuprinde date biografice ale vieții fostului mitropolit Antonie Plămădeală, cât și aspecte din viața familiei după cum a precizat autorul lucrării, Mihai Plămădeală, fratele Înaltpreasfințitului mitropolit Antonie Plămădeală.