Mitropolia Olteniei alături de persoanele afectate de zăpezi

Mitropolia Olteniei nu a rămas indiferentă față de necazurile semenilor, astfel că în ultima perioadă s-a implicat mult mai intens, venind în sprijinul celor care au nevoie de ajutor. În Craiova, beneficiari direcți ai sprijinului au fost persoanele fără adăpost, care au primit găzduire, hrană și haine. Preoții din întreaga mitropolie se implică în identificarea persoanelor aflate în dificultate și colectează bani și alimente pentru persoanele afectate de zăpadă.

Arhiepiscopia Craiovei a demarat acțiunea umnitară ‘De la om la om’, în scopul sprijinirii persoanelor afectate de condițiile meteo nefavorabile, după cum informează un comunicat de presă al eparhiei.

Arhiepiscopia Craiovei adresează un apel de suflet tuturor credincioșilor la solidaritate creștină, pentru alinarea durerilor semenilor noștri aflați în suferință ca urmare a temperaturilor scăzute și a căderilor masive de zăpadă ce au afectat numeroase localități din sudul țării. În acest scop, cu binecuvântarea IPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Sectorul Social-filantropic și misionar al Arhiepiscopiei Craiovei a demarat acțiunea de sprijin umanitar, generic intitulată ‘De la om la om’. Astfel, în toate bisericile din cuprinsul eparhiei vor fi organizate colecte în cadrul cărora vor fi donate sume de bani, alimente neperisabile și alte obiecte de folosință personală. La finalul slujbelor religioase preoții îi vor îndemna pe credincioși să contribuie din puținul lor la sprijinirea semenilor noștri aflați în nevoie și necaz.

Cazare pentru persoanele fără adăpost

În același timp, mai multe zeci de persoane au primit adăpost, hrană și haine în Centrul social de urgență pentru persoane fără adăpost ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Craiova. Potrivit preotului Sorin Pârvănescu, coordonatorul centrului social, este vorba de oameni ai străzii găsiți de poliția locală și echipajele de salvare în subsoluri sau la colț de stradă, mulți dintre ei fiind ridicați la apelul cetățenilor care au sunat la numărul de urgență pentru a-i salva. Ei au fost transportați la Serviciul de Urgență al Spitalului Județean, unde au primit îngrijiri medicale, o parte din ei ajungând apoi la Centrul social ‘Sfântul Vasile’.

Nou-veniții au primit haine și lenjerie curate. În prezent, ei se bucură de găzduire, hrană caldă, îngrijire, asistență medicală, dar și de servicii de consiliere, acompaniere în vederea obținerii unor documente și acte de identitate sau stare civilă, mediere în vederea găsirii unui loc de muncă.

Centrul social ‘Sfântul Vasile cel Mare’ din Craiova este administrat, în baza unui parteneriat, de Arhiepiscopia Craiovei prin Asociația ‘Vasiliada’ și Primăria Municipiului Craiova. El a fost inaugurat oficial anul trecut, pe 1 februarie, când a fost săvârșită slujba de sfințire de către Înalt Preasfințitul Părinte Mitropolit Irineu. În această perioadă, peste 70 de persoane au beneficiat de găzduire, servirea mesei, îngrijire, asistență medicală, consiliere psihologică, consiliere socială și profesională.

Biserici deschise în fiecare zi în Episcopia Severinului și Strehaiei

La Centrul eparhial al Episcopiei Severinului și Strehaiei s-au dat dispoziții în legătură cu ajutorarea persoanelor aflate în dificultate din cauza gerului năprasnic ce a cuprins țara.

Astfel, în întregul județ Mehedinți, personalul clerical va fi alături de oficialități în identificarea cazurilor grave din cuprinsul parohiilor, și cu sprijinul consiliilor parohiale se va încerca adoptarea unor măsuri conforme cu situațiile apărute.

În Drobeta-Turnu Severin, bisericile vor fi deschise în fiecare zi, și întrucât toate lăcașurile de cult sunt racordate la rețeaua de termoficare, persoanele surprinse de vremea rea pot găsi în Casa Domnului adăpost și un ceai fierbinte, precum și ajutorul preoților în cazurile deosebite.

Comentarii Facebook


Știri recente