Misiune prin Viața creștină în Parohia Poenița, Protopopiatul Pașcani

În urmă cu doi ani, în parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” – Poenița-Vânători, Protopopiatul Pașcani, a apărut primul număr al revistei Viața creștină”. Prin intermediul publicației, enoriașii află noutăți din viața parohiei și găsesc materiale ce au conținut religios, informează „Ziarul Lumina”.

Primul număr al publicației săptămânale pentru întărire sufletească „Viața creștină” a apărut pe 8 noiembrie 2010. Cititorii pot găsi materiale legate de sfintele slujbe ale Bisericii noastre, învățături ale Sfinților Părinți, tâlcuirea Sfintei Liturghii s.a. În ultimul an au fost publicate mai multe materiale ce au conținut religios, pe un limbaj familiar enoriașilor din Poenița, însoțite de explicații concrete. La început, publicația a apărut doar în parohie, iar din anul 2011 „Viața creștină” se găsește și pe internet. Are între două și patru pagini, iar la sărbătorile mari de peste an sau atunci când au loc activități deosebite în parohie, apar numere speciale.

„Ne bucură faptul că revista noastră este căutată și citită, astfel că ne dorim mereu să venim în întâmpinarea credincioșilor noștri cu noi informații și materiale. Publicația are un efect major asupra oamenilor. Ei vin la biserică atât pentru a participa la sfintele slujbe, dar și pentru a primi un nou număr al revistei. În mediul rural, foarte puțini oameni își permit să-și facă un abonament la un cotidian, care de multe ori ajunge târziu. Efectul revistei este creșterea numărului de credincioși duminica la biserică. În parohie avem două culte neoprotestante care distribuite broșuri sau cărți. Am considerat că o publicație ortodoxă poate să îi întărească în credință pe enoriașii noștri”, a explicat pr. paroh Marius Tabarcea.

Anul trecut, în preajma sărbătorii Nașterii Domnului, parohul de la Poenița i-a îndemnat pe credincioși să contribuie la conținutul revistei „Viața creștină”. „Oamenii au fost îndemnați să scrie câteva gânduri cu prilejul Crăciunului. Am primit foarte multe texte, desene de la copii și poezii. Am rămas surprins să aflu că printre enoriașii noștri sunt mulți care compun poezii foarte frumoase. Toate materialele primite au fost publicate într-un număr special, care s-a bucurat de un mare succes”, a remarcat pr. paroh Marius Tabarcea. Duminica trecută, a apărut numărul 100 al revistei „Viața creștină”. În prezent, publicația poate fi citită online pe siteul http://poienita.iasi.mmb.ro.

Comentarii Facebook


Știri recente