Mircea cel Bătrân a fost pomenit la Cozia

La 31 ianuarie, când s-au împlinit 594 de ani de la trecerea la Domnul a marelui voievod și domn al Țării Românești Mircea cel Bătrân, un sobor de arhimandriți, preoți și diaconi a săvârșit slujba Parastasului la mormântul din incinta ctitoriei sale, Mănăstirea Cozia, informează „Ziarul Lumina”. La finalul slujbei de pomenire au fost rostite mai multe cuvântări.

Momentul comemorativ de la Mănăstirea Cozia, din județul Vâlcea, a avut loc după săvârșirea Sfintei Liturghii. Slujba Parastasului a fost săvârșită de părintele stareț al Mănăstirii Cozia, arhimandritul Vartolomeu Androni, Exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Râmnicului, iar din sobor au făcut parte stareții mănăstirilor Turnu, Stănișoara și Troianu, preoți și diaconi. La acest eveniment au mai participat reprezentanți ai autorităților locale și centrale, personalități culturale, istorici și credincioși. După slujba de pomenire, au fost susținute câteva alocuțiuni de către arhimandritul Vartolomeu Androni, prof. dr. Ion Soare – istoric, prof. dr. Ioan St. Lazăr – președinte executiv al Fundației Culturale ‘Sfântul Antim Ivireanul’ din Râmnicu Vâlcea, și ing dr. Mihai Sporiș, istoric și eseist.

Mulțumind tuturor pentru participare, părintele Vartolomeu Androni a subliniat: ‘Mircea cel Bătrân este un simbol pentru românii de pretutindeni prin lupta dusă ca toți creștinii din timpul lui să nu fie robiți de jugul străin, politic și religios și privați de tradiția strămoșească. El este întemeietor de țară și argument pentru noi cei de astăzi și pentru cei de mâine, că avem dreptul la existență liberă, politică și religioasă. Ne-a arătat că avem capacitatea să ne apărăm credința și neamul, lucruri esențiale în afirmarea unui popor de sine stătător’.

Voievodul Mircea cel Bătrân a fost unul dintre cei mai importanți conducători ai Ungrovlahiei. Fiul lui Radu I și fratele lui Dan I, pe numele de botez Dimitrie, din familia Basarabilor, apare în actele oficiale: ‘În Hristos Dumnezeu, binecredinciosul și de Hristos iubitorul și singur stăpânitorul, Io, Mircea mare voievod și domn …’, dar și sub denumirea de ‘Mircea cel Mare’, în istoriografia românească. Este recunoscut drept ctitor a numeroase biserici și mănăstiri în țară, dar și de la Muntele Athos. După o glorioasă domnie de 32 de ani, Mircea cel Mare a murit la vârsta de 60 de ani, fiind îngropat în ziua de 4 februarie 1418, nu la Biserica Domnească din Curtea de Argeș, unde se odihneau înaintașii săi, ‘ci la cea mai frumoasă biserică de atunci, ctitoria sa de la Cozia’.

Pe mormânt s-a pus o piatră mare, sculptată, care a suferit de-a lungul timpului mai multe distrugeri, din cauza numeroaselor profanări.

Comentarii Facebook


Știri recente