Minuni cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva în comunism

Ofensiva sovietică de la începutul verii anului 1944 prevestea ocuparea unei părți a Moldovei. Autoritățile românești au dispus evacuarea, după cum s-a întâmplat și în cazul centrelor mitropolitane de la Cernăuți și Iași.

La 15 martie 1944 erau mutate moaștele ‘Cuvioasei Parascheva’, pentru a fi așezate în siguranță la Mănăstirea Turnu din jud. Vâlcea. Dar Cuvioasa a ajuns numai până la Mănăstirea Ciorogârla de lângă București. De aici, la 27 octombrie 1944, moaștele au fost mutate în catedrala din București, alături de cele ale Sfântului Dimitrie cel Nou, spre închinare credincioșilor care își manifestau evlavia într-o perioadă de mari încercări politice și sociale, informează ‘Ziarul Lumina’. În cele din urmă, la 26 noiembrie 1944, moaștele Cuvioasei erau reașezate spre cinstire în Catedrala mitropolitană. Se spune că, în 1945, soldați sovietici ar fi încercat să ia moaștele Cuvioasei și să le ducă în Rusia. Dar Sfânta nu s-a lăsat mișcată din orașul său, tot așa cum Sfântul Dimitrie cel Nou nu fusese luat în timpul ocupației germane (1916-1918) a Bucureștiului. Vara anului 1947 a fost un alt episod în care moaștele Cuvioasei au fost scoase în procesiune împotriva secetei și foametei care chinuiau Moldova. A fost o nouă dovadă a evlaviei poporului român față de Dumnezeu și sfinții săi într-o perioadă în care comunismul se instala în România cu forța militară străină.

Comentarii Facebook


Știri recente