Minunea vindecării slăbănogului de la Vitezda: Suferința este îngăduită de Dumnezeu ca un apel spre îndreptarea vieții

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat ieri, 15 mai, la Sfânta Liturghie săvârșită în Paraclisul ‘Sfântul Grigorie Luminătorul’ din Reședința patriarhală, la finalul căreia a rostit un cuvânt de învățătură despre sensurile duhovnicești ale suferinței, informează „Ziarul Lumina”.

În toate lăcașurile de cult din Biserica noastră s-a citit ieri, 15 mai, pericopa evanghelică despre vindecarea slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda. Biserica a rânduit ca să se citească această pericopă în perioada dintre sărbătoarea Sfintelor Paști și sărbătoarea Înălțării Domnului pentru a ne arăta că Iisus Hristos, Domnul cel înviat din morți, este izvorul vieții, al vindecării și al iertării de păcate și pentru a aduce o rază de lumină în sufletele celor aflați în suferință.

Înțelesurile duhovnicești ale acestei minuni au fost tâlcuite ieri de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cuvântul de învățătură rostit în Paraclisul ‘Sfântul Grigorie Luminătorul’ din Reședința patriarhală. ‘În Evanghelia care s-a citit astăzi, vedem că acest slăbănog de la Vitezda nu era singur într-o singurătate de pustie, ci era singur într-o mulțime de oameni care erau atât de aproape de el încât nu puteau să nu-l vadă și, totuși, îl treceau cu vederea. Această suferință a singurătății a unui om într-o mulțime de oameni înmulțea suferința bolii lui prin sentimentul neajutorării și nebăgării în seamă sau al lipsei de atenție pentru suferința altuia. Vedem cum oamenii devin atât de preocupați doar de interesul lor individual încât se dezumanizează prin insensibilitate, prin lipsa totală de atenție față de aproapele și chiar față de aproapele suferind. Omul de la scăldătoarea Vitezda simțea pustia sufletelor celor din jur pentru că sufletele celor nepăsători la suferința lui erau pustiite de egoism. Acesta care suferea în singurătate a fost omul spre care a venit Dumnezeu-Omul. Mântuitorul știa că de multă vreme este așa bolnav, dar pentru că nu a avut om care să-l arunce în scăldătoare, Dumnezeu-Fiul S-a făcut om și a venit spre el. Prin acesta ne arată că Dumnezeu cunoaște suferința fiecărui om, boala fiecărui om și singurătatea fiecărui om și atunci când oamenii din jur la care bolnavul se așteaptă să-l ajute și nu-l mai ajută deloc, Dumnezeu Însuși vine spre cel singur și suferind’, a spus Preafericirea Sa.

Să transformăm suferința în pocăință și speranță

Întâistătătorul Bisericii noastre a mai arătat că uneori suferința este îngăduită de Dumnezeu pentru îndreptare, nu pentru pedeapsă; ca o conștientizare a darului vieții și al sănătății și ca o chemare sau ca un apel spre îndreptarea vieții. ‘Acest bolnav vindecat devine un învățător, o călăuză pentru toți cei care trec prin boală și prin suferință, deoarece transformă suferința în pocăință. Dar și cei care nu au făcut păcate grave pot transforma prin credință puternică și răbdare multă suferința în speranță. Deci, uneori boala trupului ne poate îndemna să ne ocupăm mai mult de însănătoșirea sufletului prin ridicarea lui din moartea păcatului. Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos, când vindecă pe om de o boală trupească, se interesează și de boala sufletească, de starea sufletului omului pentru că numai sufletele vindecate prin pocăință și prin iertarea păcatelor pot intra în Împărăția cerurilor. Deci, vedem importanța Tainei Sfântului Maslu care este taina vindecării sufletești și trupești a bolnavilor, dar și importanța Sfintei Spovedanii ca taina prin care ne mărturisim păcatele și dobândim iertarea păcatelor prin dezlegarea de păcate’, a spus Preafericirea Sa.

Comentarii Facebook


Știri recente