Miniproiectul Inimă de copil la Parohia Costieni, județul Galați

În cadrul miniproiectului de educație creștină și social-filantropică ‘Inimă de copil’, desfășurat în Parohia ‘Sfânta Treime’ – Costieni, Protoieria Covurlui, județul Galați, în perioada 1-14 octombrie 2012, au participat 22 de copii din programul catehetic ‘Hristos împărtășit copiilor’, informează Ziarul Lumina.

Miniproiectul de educație social-filantropică s-a născut din dorința tinerilor participanți la proiectul catehetic ‘Hristos împărtășit copiilor’ de a aduce o alternativă autentic creștină societății contemporane bazate pe consumism și materialism. În prima etapă, copiii participanți au confecționat și au ornat în cadrul orelor de cateheză semne de carte și vase pentru untdelemn, folosite la Taina Sfântului Maslu, în cea de-a doua etapă tinerii au plantat trandafiri în noul parc amenajat în curtea sfintei biserici, iar de prăznuirea Sfintei Cuvioase Parascheva, după participarea la Sfânta Liturghie, copiii, însoțiți de preotul paroh, au mers în vizită la trei familii din parohie, cu posibilități materiale reduse, unde au oferit altor copii articole de îmbrăcăminte, jucării, cărți de rugăciune și iconițe.

‘Mie cel mai mult mi-a plăcut să plantez trandafiri în curtea bisericii; aștept cu nerăbdare să îmi văd trandafirul înflorit și, peste ani, să îmi amintesc cu bucurie cum l-am plantat’, a spus Anita Bostan, în vârstă de 15 ani, în timp ce Maricica Andrei, de 14 ani, ne-a spus că ‘dacă ne ascultăm inima, putem deveni mai buni și mai darnici cu cei de lângă noi’. Nicola Maria Șerban, în vârstă de 13 ani, este convinsă că ‘prin astfel de inițiative vom putea ajuta mulți copii și bătrâni triști. Iar plantarea trandafirilor este o bună idee de a înfrumuseța curtea bisericii’.

Miniproiectul ‘Inimă de copil’ este cel de-al doilea desfășurat în Parohia Costieni, după ‘Mâinile speranței’, implementat în perioada sărbătorilor pascale din acest an.

Comentarii Facebook


Știri recente