Mii de credincioși au venerat Cinstitul lemn al Sfintei Cruci la Cluj

Înalt Preasfințitul Panteleimon, Mitropolit al Veriei, Nausei și Kambaniei (Grecia), aflat în fruntea delegației grecești care a adus Cinstitul lemn al Sfintei Cruci la Cluj-Napoca, a plecat luni spre Grecia, de pe Aeroportul Internațional din metropola de pe Someș, după ce mii de credincioși din toată țara s-au închinat la odorul de mare preț, în perioada 23-26 martie, informează „Ziarul Lumina”. La finalul vizitei, Înalt Preasfințitul Panteleimon și-a manifestat convingerea că această vizită a contribuit la întărirea și statornicirea relațiilor duhovnicești între Mitropolia de Veria, Nausa și Kambania și Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului.

Tot luni, 26 martie, Înalt Preasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu părinții consilieri ai Centrului Mitropolitan au însoțit delegația greacă în Cripta Ierarhilor de la demisolul Catedralei mitropolitane, unde Înalt Preasfințitul Panteleimon a săvârșit în limba greacă slujba Parastasului întru veșnica pomenire a Mitropolitului Bartolomeu Anania.

Comentarii Facebook


Știri recente