‘Mihai Eminescu – expresia integrală a sufletului românesc”

Ieri, 15 ianuarie 2010, orele 11:00, la Seminarul Teologic Liceal ‘Sf. Nicolae’ – Rm. Vâlcea, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului, s-a desfășurat Colocviul – dezbatere intitulat „Mihai Eminescu – expresia integrală a sufletului românesc”, informează Arhiepiscopia Râmnicului.

Manifestarea culturală dedicată omagierii „Luceafărului poeziei românești” a fost organizată de Seminarul Teologic Liceal ‘Sf. Nicolae’ în parteneriat cu Arhiepiscopia Râmnicului, I.S.J. Vâlcea și Casa Corpului Didactic Vâlcea, avându-i ca și coordonatori pe Pr. Prof. Petre Mateiescu, Inspector școlar de specialitate, Pr. Prof. Dr. Nicolae Proteasa, Directorul Seminarului, Prof. Ana – Maria Floroiu, Inspector școlar de specialitate, Prof. Camelia Reicher, Prof. Gabriela Misăilescu, Prof. Dr. Ion Predescu.

Din partea Centrului Eparhial a participat Părintele Constantin Cârstea, Consilier Cultural, delegat al Î.P.S. Părinte Gherasim, Întâistătorul Eparhiei Râmnicului. Au mai fost prezenți Părinții profesori și profesorii din cadrul Seminarului Teologic. În deschidere Pr. Prof. Dr. Nicolae Proteasa și Doamna Prof. Camelia Reicher au prezentat pe larg importanța acestei manifestări culturale.

Evenimentul s-a desfășurat sub forma unui cenaclu literar – artistic în care elevii Seminarului au susținut referate despre universalitatea poetului, un medalion liric eminescian în română și engleză, un recital vocal și instrumental. În încheiere Părintele Consilier Constantin Cârstea a transmis cuvântul Î.P.S. Părinte Gherasim.

Comentarii Facebook


Știri recente