Mihai Eminescu, cinstit la 160 de ani de la naștere

Ieri, 15 ianuarie, s-au împlinit 160 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu. La mormântul acestuia din Cimitirul Bellu, Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a oficiat un parastas. La slujbă au participat peste 100 de persoane, informează Ziarul Lumina.

Slujba de pomenire a adunat iubitori de poezie eminesciană, oameni simpli, elevi, dar și reprezentanți ai Academiei Române, ai Ligii culturale a Românilor de Pretutindeni și ai Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. La final, au fost rostite mai multe cuvinte în memoria marelui poet.

Cuvântul de deschidere l-a avut academicianul Marius Sala, care a adus omagiul Academiei Române pentru „marele dispărut, membru post-mortem al Academiei, marele fiu al poporului român, Mihai Eminescu. Ne bucurăm că Biserica Ortodoxă Română ne-a ajutat în această întreprindere de a marca această mare sărbătoare a poporului român”.

A urmat apoi lansarea albumului aniversar „160 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu” și a unei medalii. Albumul a fost lansat de Liga culturală a Românilor de Pretutindeni și de Federația Națională a Revoluționarilor din România. Albumul și medalia au fost oferite Preasfințitului Varsanufie Prahoveanul de către președintele fundației, prof. dr. Victor Crăciun. „Marele poet este, totdeauna, pomenit de Biserica noastră. Primul patriarh al României, Miron Cristea, este cel care a făcut prima teză de doctorat despre poetul Mihai Eminescu și cel care l-a numit «Luceafărul poeziei românești». Mihai Eminescu nu numai că a considerat Biserica Ortodoxă națională, ci a numit-o și mama poporului român. El este și promotorul ideii construirii unei catedrale a mântuirii neamului pentru eroii din Războiul de Independență”, a explicat PS Varsanufie Prahoveanul, în fața celor peste 100 de persoane adunate la mormântul marelui poet.

Comentarii Facebook


Știri recente