Mesajul redactiei ‘Argesul Ortodox’ la implinirea a 9 ani de emisie a postului de radio TRINITAS

Noua ani de emisie Radio TRINITAS…

Din ce in ce mai multe sunt mijloacele moderne care contribuie la propovaduirea invataturii crestine „la toate neamurile”. Una din caile acestea este radioul, care a ramas cel mai la indemana tuturor. Acestea stiind, si mai mult decat acestea desigur, in urma cu noua ani, Inalt Prea Sfintitul Daniel, Mitropolit al Moldovei si Bucovinei, a avut initiativa de a infiinta postul de radio Trinitas. Era ziua de 17 a lui aprilie, atunci in Saptamana Patimilor. Din acel moment, neintrerupt, glasurile ostenitorilor primului radio crestin ortodox romanesc se fac auzite, vestind cele frumoase si necesare vietuirii crestine. La inceput doar in Iasi si in imprejurimi, dar de trei ani vocile lor s-au „extins”, si azi, peste 70 % din cetatenii „Gradinii Maicii Domnului”, cum a fost numita tara noastra, se hranesc „24 de ore din 24” cu invataturile care sosesc pe „calea undelor in casele si in inimile ascultatorilor”… Prin osteneala si grija Prea Sfintitului Parinte Calinic, si pe meleagurile lui Manole ne bucuram de programele acestui post de radio binecuvantat de Dumnezeu care aduce multa liniste, muzica de cea mai buna calitate si lumina in sufletele crestinilor. Redactia ‘Argesului Ortodox’ doreste multi si rodnici ani celor care cu multa ravna „seamana” cuvantul Domnului si prin mijlocirea undelor radioului Trinitas!

Redactia ‘Argesul Ortodox’,

Diacon Florin Iordache

Comentarii Facebook


Știri recente