Mesajul PS Casian, episcopul Dunarii de Jos, la implinirea a 8 ani de emisie neintrerupta a postului de radio Trinitas

‘Radio Trinitas implineste 8 ani de cand emite de la Dumnezeu si prin apostolii sai, in frunte cu initiatorul Mitropolitul ctitor, cu echipa atat de entuziasta care, pentru prima data in viata Bisericii Ortodoxe Romane, reuseste sa patrunda din Sf. Biserica, de la racla Sf. Cuv. Parascheva si de la Sfantul Altar al Domnului, de la strana catre sufletele celor ce nu ajung niciodata in acest loc inalt, caci prin aceasta se arata binefacerea undei Radio-ului Trinitas, pentru ca ne cheama la unitatea Sf. Treimi, care este iubirea lui Dumnezeu din ceruri. De la Iasi in toata Moldova, unda Preasfintei Treimi de pace si binecuvantare si de har ca sa patrunda in marea majoritate a judetelor, a Eparhiilor, a sufletelor credinciosilor. Radio Trinitas, prin simfonia intre Eparhii, intre slujitorii lui Dumnezeu din diferite colturi ale tarii, pledeaza pentru aceasta comuniune Treimica, pentru unitate sacra si pentru slujire intre toti fiii Bisericii. Unda radio-ului imbratiseaza in timp de rugaciune crestinul care doreste sa se roage in comuniune cu alti crestini, incurajeaza la opera sociala, care este iubire de oameni si uneste in rugaciune slujitorii si credinciosii. Cifra 8 este cifra plinatatii si credem ca este o plinatate a bucuriei care se revarsa din sufletele dumneavoastra si sa fiti impreuna lucratori din studioul Radio-ului Trinitas cu noi toti. Multi si binecuvantati ani tuturor celor ce anima, insufletesc, ajuta si iubesc sufletul romanesc prin Radio Trintas.

La multi ani’!

Comentarii Facebook


Știri recente