Mesajul presedintelui Romaniei cu prilejul celei de-a III-a Adunari Ecumenice Europene

Sanctitatea Voastra,

Inalt Prea Sfintiile voastre,

Eminente,

Excelentele Voastre,

Distinsi invitati,

Doamnelor si domnilor,

Am deosebita onoare si bucurie de a va transmite salutul meu cordial cu prilejul celei de-a treia Adunari Ecumenice Europene care se desfasoara la Sibiu – capitala culturala europeana in anul 2007.

In primul sau an de apartenenta la Uniunea Europeana, Romania are astfel privilegiul sa gazduiasca un eveniment definitoriu pentru actiunea comuna a Bisericilor crestine si pentru raportarea noastra responsabila la valorile spirituale care au stat la baza identitatii europene.

Personalitatile fondatoare ale Europei unite au vorbit cu incredere si speranta despre „sufletul Europei”, despre dimensiunea spirituala a unitatii si a solidaritatii – garantie a reconcilierii, a pacii si a dreptatii spre care aspirau, acum o jumatate de secol, popoarele Europei.

Astazi este mai necesar ca oricand sa conturam un spatiu de reflectie comuna asupra rolului pe care Bisericile pot sa si-l asume in societatile noastre, potrivit misiunii lor religioase, pentru a dezvolta dialogul intercrestin si interreligios, pentru a cultiva respectul fata de demnitatea persoanei, fata de semeni si fata de natura in care credinciosii vad creatia lui Dumnezeu.

Stiu ca ati inceput la Roma si ati continuat la Wittenberg un pelerinaj in vederea pregatirii acestei Adunari prin celebrarea diversitatii traditiilor din cadrul crestinismului european.

Desfasurandu-se la Sibiu – un veritabil model de intalnire si conlucrare intre culturi si confesiuni religioase – si pentru prima data intr-o tara majoritar ortodoxa, tara care a pregatit evenimentul de astazi si prin vizita istorica a Papei Ioan Paul al II-lea din 1999, a treia Adunare Ecumenica Europeana este pentru noi toti semnul solidaritatii intre credinte si o speranta reinnoita de unitate.

Imi exprim convingerea ca lucrarile Adunarii Ecumenice de la Sibiu vor contribui la intensificarea colaborarii interconfesionale in spiritul Cartei Ecumenice si vor confirma, totodata, vocatia Romaniei de a fi un spatiu al dialogului si al cooperarii in vederea binelui comun in Europa.

Dumnezeu sa ne binecuvanteze, Dumnezeu sa binecuvanteze popoarele noastre, Dumnezeu sa binecuvanteze Europa!

Excelenta Sa Traian Basescu,

Presedintele Romaniei

Comentarii Facebook


Știri recente