DIALOG PENTRU PROMOVAREA INCLUZIUNII SOCIALE
Constatăm cu îngrijorare că România, ca și întreaga Europă, se confruntă cu o serie de fenomene care afectează integrarea socială a persoanelor vulnerabile, cu efecte asupra respectării egalității de șanse în ceea ce privește accesul la piața muncii, la resurse, bunuri și servicii. De asemenea, în contextul crizei economice actuale, s-a semnalat creșterea atitudinilor și abordărilor care au ca efect excluziunea socială a categoriilor defavorizate, cu urmări asociate multiple la nivelul stabilității, coeziunii și păcii sociale.
Astfel, pornind de la faptul că opera socială a Bisericii izvorăște din Evanghelia iubirii lui Hristos pentru toți oamenii și din Sfânta Liturghie a Bisericii, în care este celebrată iubirea milostivă și jertfelnică a lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, având în vedere realitățile concrete și necesitățile multiple din domeniu precum și prevederile cuprinse în Legea privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor (Legea nr. 489/2006), care stipulează faptul că Statul Român recunoaște Bisericii Ortodoxe Române și celorlalte culte religioase din România rolul spiritual, educațional, social-caritabil, cultural, de parteneri sociali și de utilitate publică, precum și statutul de factori ai păcii sociale, Patriarhia Română și Guvernul României au semnat, în data de 2 octombrie 2007, Protocolul de Cooperare în domeniul incluziunii sociale, document-cadru prin care se dorește reglementarea acțiunilor de cooperare în domeniul incluziunii sociale, potrivit competențelor stabilite în documentele de organizare și funcționare ale fiecărei părți semnatare, precum și a dispozițiilor legale cu incidență asupra activităților pe care partenerii le vor derula.
Domeniul prioritar, pentru care s-a convenit să se coopereze, este întărirea mecanismului național de promovare a incluziunii sociale în România prin intensificarea dialogului social în vederea îmbunătățirii cadrului normativ și instituțional din domeniul incluziunii sociale, atât la nivel central cât mai ales local. Astfel, prin acest protocol s-au creat premisele implicării Bisericii Ortodoxe Române în susținerea, dezvoltarea și diversificarea sistemului național de servicii sociale, precum și al său propriu, în contextul în care acțiunea social-filantropică a Bisericii este chemată să răspundă unor cerințe și standarde tot mai ridicate, mai ales prin intermediul organizațiilor neguvernamentale.
Totodată, acest document arată preocuparea comună și responsabilitatea comună a Guvernului României și a Bisericii Ortodoxe Romane de-a ajuta pe cei defavorizați: oameni săraci, copii fără părinți sau cu părinți plecați in străinătate, bătrâni singuri si neajutorați si alte categorii sociale aflate in suferință, iar implicarea Bisericii în asistența socială este deodată o vocație spirituală și o necesitate practică, urmare firească a practicii și tradiției bimilenare a Bisericii de a ajuta la diminuarea și alinarea suferinței umane.
Aceste accente noi privind dialogul sistematic și cooperarea dintre Stat și Biserică în domeniul vieții sociale se explică nu numai prin încrederea de care se bucură Biserica în rândurile populației României, românii fiind unul dintre popoarele cele mai religioase ale Europei, ci și prin nevoia de a face față multor probleme de ordin social care nu sunt numai probleme sociale ale Statului, ci și probleme pastorale ale Bisericii sau ale cultelor religioase.
Cu alte cuvinte, libertatea sau autonomia cultelor față de Stat și egalitatea cultelor religioase în fața Statului nu exclud coresponsabilitatea și cooperarea lor cu Statul pentru rezolvarea problemelor majore și urgente ale societății românești actuale, întrucât adevărata libertate este libertatea de-a săvârși binele, de-a contribui la binele comun.
În acest context, considerăm că o atenție deosebită trebuie acordată reflexiei comune privind natura și finalitatea libertății, relația dintre libertate și responsabilitate în societatea de astăzi, dar, mai ales, relația dintre libertatea individuală și solidaritatea socială pentru că libertatea în acțiune are nu numai o consecință terestră sau socială, ci și una transcendentă sau spirituală eternă (cf. Matei 25, 31-46).
Din această perspectivă, cooperarea Bisericii cu Statul în domeniul asistenței sociale înseamnă forțe unite pentru o eficiență mai mare și o semnificație spirituală mai profundă, bază comună pentru programe social-filantropice și spiritual pastorale extinse.
În concluzie, apreciem că, prin politici și programe coerente, care să înceapă cu educația pentru demnitatea umană și prevenirea excluziunii sociale, putem contribui substanțial la susținerea eforturilor comunitare de apărare a demnității umane și de însănătoșire a vieții sociale.
†D A N I E L,
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMNE
