Mesajul Prea Fericitului Patriarh Teoctist la implinirea a 25 de ani de pontificat ai Sanctitatii Sale Papa Ioan Paul al II-lea

Cu bucurie si partasie frateasca, specifice marilor sarbatori bisericesti, impreuna cu ierarhii, clericii si credinciosii Bisericii Ortodoxe Romane, aduc distinsei adunari marturie si cuvant de iubire personalitatii celui care, acum 25 de ani, a fost ales sa continue sirul episcopilor Romei si primatilor Italiei in jiltul de arhipastor cu numele emblematic de Ioan Paul al II-lea, pentru a sluji Bisericii lui Hristos si, prin aceasta, omenirii de pretutindeni. Coplesit de insemnatele responsabilitati la care Duhul Sfant il chemase, dar si de simtamantul de a comunica multimii nerabdatoare primul sau cuvant, noul ales, cu fata si privirea straluminate de harul dumnezeiesc al acelor clipe, a rostit cu voce patrunzatoare dumnezeiescul indemn al Mantuitoruloui Hristos: ‘Nu va temeti!’ (Luca 12, 7). Ca aurora diminetii, aceste scumpe cuvinte evanghelice vesteau mesajul si cuprinsul celor 25 de ani de arhipastorire: dorinta de a inlatura teama strecurata in numeroase si neasteptate forme in fiinta umana, si a sadi in aceasta pacea, mama tututor virtutilor crestine, incoronata cu iubirea, care niciodata nu trece, pentru ca ‘Dumnezeu este iubire’ (I Ioan 4, 16). Dar, iata ca Dumnezeu, Cel in Prea Sfanta Treime laudat, in intelepciunea si iubirea Sa de oameni a randuit ca popasul acestei rodnice slujiri apostolice a Sanctitatii sale papa Ioan Paul al II-lea, apostol al pacii, al dialogului si al ecumeismului, sa aduca pe prim plan insemnatatea si forta aceluiasi mesaj: ‘Nu va temeti !’. Acest indemn, reactualizat acum, vine cu insasi autoritatea si puterea Mantuitorului Hristos, singurul Care poate linisti valurile furioase ale raului acesta, pentru ca numai regasirea fortei crestinismului primar, aceea de restaurarea a omului in Hristos si de regenerare a civilizatiei, prin credinta in Evanghelie, mai poate salva o lume aflata in deriva si indreptandu-se cu repeziciune spre imperiul secularizarii si al egoismuluil, intemeiat pe nesocotirea semenului. implinindu-si dorul sau tainic de a construi, prin intermediul acestui mesaj, o punte spirituala intre Orient si Occident, intre Ortodoxie si Biserica pe care o pastoreste, si traind fiorul ca a pasit pe pamantul ‘Tarii- punte’ intre Orient si Occident, Sanctitatea Sa da marturie ca a descoperit in noi si tara noastra punctul de rascruce intre Europa Orientala si cea Apuseana, numindu-ne, ‘Gradina Maicii Domnului’ (din discursul Sanctitatii Sale papa Ioan Paul al II-lea la ceremonia de primire la Aeroportul Bucuresti-Baneasa, cu prilejul vizitei in Romania, 7-9 mai 1999). Aceasta traditionala metafora denumeste insuti locul de intalnire si sinteza al celor doua universuri spirituale crestine, aria culturala si civilizatia unica a acelui ‘Bizant dupa Bizant’ tranzitata si exprimata de secole in marturisirea credintei crestine, in graiul romanitatii orientale, in arta construirii si zugravirii sfintelor lacasuri, in splendoarea Liturghiei bizantine si comorile ei fara de asemanare, amintite des de Sanctitatea Sa in calduroasele-i aprecieri facute fata de Biserica si Tara noastra. Facand parte din marele trunchi al romanitatii continuate de popoarele neolatine din Apus, noi am inteles intotdeauna Ortodoxia noastra nu ca pe un factor de izolare si de antagonisme intre crestini, ci ca pe izvorul principal al bogatiei noastre duhovnicesti launtrice, privita si primita acum cu viu interes de lumea apuseana care are aceleasi radacini latine ca poporul nostru. De aici socotim ca izvoraste si vocatia noastra pentru deschidere si dialog rodnic cu intreaga lume crestina de toate confesiunile. Vorbind despre noi, Sanctitatea Sa s-a referit cu emotie si pretuire la cultura si latinitatea noastra, la istoria si vrednicia poporului roman, la evlavia si blandetea lui, la creativitatea lui, la stravechea viata monahala care a inflorit la noi inca din primele secole crestine, la domnitorii evlaviosi, ctitori de biserici sau martirizati pentru credinta stramoseasca, la o seama de personalitati prestigioase ale culturii noastre romanesti, care i-au incantat sufletul, neuitand a-i aminti cu adanca veneratie pe martirii neamului nostru si pe toti cei care au stralucit intru lumina Mantuitorului Hristos pe bolta Bisericii Sale. Rostite in fata multimilor din capitala noastra sau la Roma, aceste aprecieri au fost incununate de precizarea facuta de Sanctitatea Sa: ?Cum e cunoscut, potrivit traditiei, credinta crestina a fost purtata in aceste tinuturi de fratele lui Petru, apostolul Andrei?, precizare asteptata de secole, prin care se recunoaste increstinarea noastra de catre intaiul chemat la apostolie (din discursul rostit de Sanctitatea Sa papa Ioan Paul al II-lea la ceremonia de primire de la aeroportul Bucuresti-Baneasa in timpul vizitei in Romania, 7-9 mai 1999).

Asemenea rostiri marturisesc fata de poporul nostru iubire, pretuire si nadejde vie. Oricare dintre urmasii urmasilor nostri, citind aceste pagini inchinate Bisericii noastre si tuturor romanilor de catre Sanctitatea Sa, le vor patra in inima, ca pe niste cuvinte profetice. Prin puntea de iubire, de rugaciune si de comuniune, care a fost zidita in sufletele romanilor, Sanctitatea Sa ne-a aratat nu numai incredere, ci ne-a si incurajat, ca urmasi de sfinti si de eroi si aparatori ai credintei.

Ca fii si slujitori ai Bisericii Ortodoxe Romane si ca romani, se cuvine sa cinstim pe acest Suveran Pontif, de obarsie poloneza, pentru sensibilitatea sa impresionanta, atat de cordial in cuvantul pe care mi l-a adresat la plecarea din Roma: ?Intorcandu-va in patrie, fiti sigur ca Romania ? este in inima episcopului Romei care se roaga in fiecare zi pentru iubitul popor roman.? (din cuvantul Sanctitatatii Sale, papa Ioan Paul al II-lea rostit in catedrala Sfantul Petru din Roma, cu prilejul vizitei la Vatican a Prea Fericitului Parinte Teoctist, patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, 7-13 Octombrie 2002).

Dar, onorata asistenta, culmea de unde privim acum cu ochii mintii stradania arhipastorala cu adevarat neobosita a Sanctitatii Sale, papa Ioan Paul al II-lea in cele doua decenii si jumatate de pontificat si marturiile pe care le-a facut referitoare la Biserica si Tara noastra, se intregesc cu obolul sau de suflet pe care l-a oferit pentru construirea Catedralei Mantuirii Neamului ca implinire a testamentului primului patriarh al Romaniei, Miron Cristea. Impartasindu-va aceasta bucurie, aduc la cunostinta onoratei asistente ca in acest moment avem aprobarea pentru construirea Catedralei in parcul Carol si Il rugam pe bunul Dumnezeu sa binecuvinteze inceperea lucrarilor. Asadar, cele doua decenii si jumatate de pontificat ne apar si ca o deschidere a unei ?ere de entuziasm si curaj? legata de speranta si inceputul unitatii crestine.

Se cuvine noua, slujitorilor Bisericilor din Romania, sa insotim dialogul nostru cu iubire, sinceritate si buna credinta spre a-l face rodnic in viata credinciosilor. In aceasta incercare a binelui, in confruntarea cu dusmanii sai si ai lui Dumnezeu, sa nu uitam ca ?misiunea ce caracterizeaza al treilea mileniu este aceea de a conlucra pentru a reda Europei etosul sau cel mai profund si chipul sau autentic uman?. (Din declaratia comuna a Sanctitatatii Sale, papa Ioan Paul al II-lea si a Prea Fericitului Parinte Patriarh Teoctist, semnata la Vatican, in 12 octombrie 2002).

Cu aceste ganduri, rugam pe Bunul si Atotputernicul Dumnezeu sa daruiasca Sanctitatii Sale papa Ioan Paul al II-lea multi si binecuvantati ani.

Comentarii Facebook


Știri recente