Mesajul pastoral de Invierea Domnului al PS Gherasim, Episcop al Ramnicului, pentru ascultatorii postului de radio Trinitas

Iubiti fii duhovnicesti, ascultatori ai Radio Trinitas,

Se implinesc sapte saptamani de cand, cu post si rugaciune, ne pregatim pentru luminata slujba, pentru luminatul praznic al Invierii Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Toate ostenelile noastre duhovnicesti, spirituale, se reazema pe faptul ca Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu si ca prin moartea Lui noi am fost rascumparati. De aceea, suntem datori sa urmam Mantuitorului nostru Iisus Hristos asa dupa cum ne-a spus. Sa lepadam pe omul cel vechi, pe omul pacatului, pentru ca astfel sa putem sa fim una cu Hristos. Este datoria noastra sfanta sa-L urmam pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos, sa lepadam de la noi, intai de toate, mandria, mandria aceea care a alungat pe stramosii nostri Adam si Eva din rai, si sa imbratisam smerenia pe care Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos a aratat-o. Sa iubim pe aproapele nostru, sa nu uitam niciodata pe acei necajiti, pe acei lipsiti de sanatate, pe copiii mai putini inzestrati. In spatele fiecarui bolnav, fiecarui sarac, fiecarui lipsit sta Mantuitorul nostru Iisus Hristos si spune: ‘Cel ce da, Mie imi da’. De aceea, sa fim apropiati de ei mai ales in aceste sfinte zile sa simta si ei Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Impodobiti duhovniceste, cu buchetul acesta de mici indemnuri, sa intampinam Invierea Mantuitoului nostru Iisus Hristos, iar eu rog pe Mantuitorul si pe Preacurata Maica Sa sa petreceti aceste sfinte sarbatori cu pace, cu liniste si cu unitate.

Hristos a inviat!

PS Gherasim,

Episcop al Ramnicului

Comentarii Facebook


Știri recente