Mesajul pastoral de Craciun al PS Eftimie, Episcop al Romanului, pentru ascultatorii Radio Trinitas

Iubiti frati in Hristos Domnul,

Traim in aceste zile clipa de nadejde si de aleasa bucurie duhovniceasca. Fiul lui Dumnezeu a primit a Se face Om asemenea noua spre a implini misiunea Sa dumnezeiasca primita de la Tatal ceresc, mantuirea oamenilor. Iisus Se naste smerit si umil in pestera din Betleem, pentru ca noi sa devenim bogati duhovniceste. El Se smereste pana la statura noastra, pentru ca pe noi sa ne inalte la statura de fii ai lui Dumnezeu. Hristos Se umple de trairea noastra omeneasca, pentru ca sa ne umple de trairea in Dumnezeu. El Se naste ca sa poarte Crucea durerilor intregului neam omenesc si sa-l invieze pentru vesnicie. ‘Poporul care sedea intru intuneric a vazut lumina mare’. La Nasterea Domnului, steaua care calauzise pe cei trei magi de la Rasarit apune, caci Dumnezeu ne-a daruit Rasaritul cel de sus, pe Iisus Hristos, Soarele dreptatii.

Asadar, noaptea umanitatii inceteaza astazi pentru ca straluceste cu putere Soarele cel de-a pururi stralucitor. Noaptea se preface in zi, intunericul in lumina, intristarea in bucurie, deznadejdea in nadejde, caci cu noi este Dumnezeu.

Fie dar ca aceasta bucurie sa fie bineprimita in inimile tuturor dreptmaritorilor crestini din cuprinsul Eparhiei Romanului si de pretutindeni.

Lumina Betleemului sa lumineze tuturor oamenilor. Este momentul cand toti oamenii trebuie sa se bucure, si cei tineri, si cei batrani, si cei bogati, si cei nevoiasi, si cei bolnavi, si cei sanatosi, si cei liberi, si cei aflati in temnita, si cei de aproape, si cei de departe. Toata suflarea sa laude pe Domnul.

Asadar, marea sarbatoare a Nasterii Domnului sa prefaca inimile tuturor pentru ca Pruncul Iisus sa Se nasca in ieslea smerita si iubitoare a inimii noastre. Sa cantam si noi impreuna cu ingerii: ‘Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire’.

Sarbatori fericite!

PS Eftimie,

Episcop al Romanului

Comentarii Facebook


Știri recente

Când începe Postul Paștelui 2022

În 2022, Postul Mare va începe luni, 7 martie. Numit în vechime Quadragesima, adică Patruzecime, acest post este o pregătire duhovnicească pentru Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, ce va avea loc în data de…