Mesajul Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, adresat pelerinilor la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Iași, 14 octombrie 2009

ELEVI LA ȘCOALA SMERENIEI ȘI PROPOVĂDUITORI AI RĂBDĂRII

Anul acesta, pelerinii care-și îndreaptă pașii către „dulcele târg al Ieșilor”, vor putea atinge, în duh de rugăciune, atât moaștele Sfintei Preacuvioasei Maicii noastre Parascheva, cât și pe cele ale Sfântului Vasile cel Mare, aduse pe esplanada din fața catedralei mitropolitane de la Mănăstirea „Sf. Trei Ierarhi”. Biserica acestei mănăstiri ieșene, care adăpostește o parte din moaștele acestui mare sfânt din Cezareea Capadociei, este ctitorită chiar de cel care a avut o contribuție decisivă în aducerea moaștelor Sfintei Parascheva la Iași, în 1641: Voievodul Vasile Lupu. Pilda pe care o oferă acești doi sfinți tuturor celor care-i vor cinsti în aceste zile este aceea a unei negrăite smerenii în care și-au trăit viața pe acest pământ.

Sfânta Parascheva a avut o existență extrem de discretă, retrăgându-se în locuri de aspre nevoințe duhovnicești, departe de tumultul lumii și nici măcar înainte de moarte, deși se întorsese în satul natal, nu a dorit a-și dezvălui identitatea. Abia în momentul în care a fost îngropat un om păcătos alături de trupul său, înveșmântat de harul neputrezirii și de mireasma sfințeniei, a căutat să se arate lumii spre mângâiere, spre vindecare și spre întărire în credință. De atunci și până astăzi, milioane și milioane de pelerini au căutat, uneori cu mari osteneli, să se atingă de cea care a devenit „ocrotitoarea Moldovei”. Tuturor, Sfânta Cuvioasă Parascheva le-a predat lecția fundamentală pentru mântuirea oricărui creștin, cea a smereniei desăvârșite.

Pe de altă parte și viața Sfântului Vasile cel Mare este tot o lecție de smerenie. Deși s-a pregătit prin școlile lumii, fiind apreciat pentru cultura sa vastă și inteligența sa remarcabilă, acest bărbat sfânt a reușit să îmbine două lucruri aparent de neconceput împreună: pe de o parte o viață smerită, pe de altă parte o viață de învățător și de conducător al Bisericii lui Hristos, cu toate onorurile, dar și cu responsabilitățile ce derivă dintr-o astfel de poziție. Chipul Sfântului Vasile cel Mare este chipul celui care lucrează, care se luptă, care ceartă și pedepsește atunci când este nevoie, dar este și, în același timp și fără a se contrazice prin asta, o persoană care-și păstrează simțul smereniei, delicatețea discreției și, mai presus de toate, o încredere nestăvilită în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

De aceea spunem că atât Sfânta Parascheva, cât și Sfântul Vasile cel Mare predau în acest zile tuturor pelerinilor, ca doi profesori desăvârșiți, lecția fără de sfârșit a smereniei. Și fiecare pelerin participă la această școală cu o credința puternică, cu nădejde în Dumnezeu și în rugăciunea sfinților, nădejde care îl face să fie mai puternic, mai optimist, și îl ferește să cadă pradă atâtor nemernicii care, preluând cuvântul Scripturii, vin de la lume, de la trup și de la diavol. Iar în timp ce aprofundează cufundați în rugăciune tainele smereniei, pelerinii predau, la rândul lor, și ei o lecție celor care îi urmăresc pe viu sau prin intermediul fotografiei și al secvențelor video: e vorba de lecția răbdării.

Așezat ore întregi la rând, îndurând fie frigul și ploaia, fie foamea și setea, fie oboseala sau alte neputințe, pelerinul ne învață că omul este chemat să introducă în viața lui acest element al lipsei de grabă într-o lume grăbită, într-o lume condusă după agende de lucru, în care valoarea unui minut este calculată mai mereu în bani. A te așeza la rând, a aștepta ore întregi împreună cu un necunoscut venit în urma ta cu câteva secunde sau cu acela care a ajuns cu doar câteva clipe înaintea ta, înseamnă și a avea capacitatea de a a-l accepta pe celălalt, de a te deschide aproapelui tău, dar mai presus de toate este o dovadă de răbdare care uimește an de an pe cei care nu au deslușit încă nici măcar abecedarul credinței.

Desigur că avem nevoie în primul și în primul rând de multă credință în Dumnezeu, dar parcă între celelalte lucruri care ne zidesc duhovnicește, nimic nu e mai de folos, după credința nestrămutată în Hristos Domnul, decât răbdarea. E o lecție care se predă de fiecare dată la mijlocul lunii octombrie atât celui credincios, sau mai puțin credincios, cât și, mai ales, celui necredincios. Să fim recunoscători sfinților fără de care nu am avea deplina putere de a ne converti din învățăcei ai smereniei în pedagogi ai răbdării, transfigurând parcă, preț de câteva ore, cât durează până ajungem la sfintele moaște, o întreagă lume în noi și în jurul nostru. Dumnezeu să vă întărească în credință și să ocrotească cu sfintele sale milostiviri pe fiecare pelerin, dimpreună cu familiile voastre.

Har și pace de la Hristos – Mântuitorul lumii!

Comentarii Facebook


Știri recente