Mesajul de condoleante al Bisericii Ortodoxe a Ciprului

La ceasul trecerii la Domnul a Patriarhului Teoctist, Intaistatator al Bisericii Ortodoxe Autocefale Romane, Biserica Apostolica Autocefala din Cipru adreseaza sincere condoleante si aduce calduroase omagii Sf. Sinod, clerului si poporului binecredincios din Romania. Adormitul intru fericire Patriarh Teoctist a pastorit 21 de ani bineplacuti lui Dumnezeu si cu fierbinte dragoste de Dumnezeu Biserica lui Hristos din Romania. El a fost o personalitate si un conducator bisericesc care s-a bucurat de prestigiu international, intrucat s-a facut cunoscut, respectat si profund apreciat atat de cei de aproape, cat si de cei de departe. Patriarhul Teoctist s-a daruit cu toate fortele sale progresului si bunastarii duhovnicesti a turmei sale, mai ales in situatiile grele din punct de vedere politic prin care a trecut Biserica Romana. Totodata, el a acordat atentie deosebita impreuna lucrarii cu celelalte Biserici si confesiuni, strangerii relatiilor interortodoxe si promovarii dialogului teologic. Expresie concreta a aspiratiilor sale in acest domeniu a constituit si vizita facuta Bisericii Ortodoxe a Ciprului in anul 1996. Obiectivul principal al acestei vizite a fost consolidarea relatiilor fratesti dintre Biserica Ortodoxa Romana si Biserica Ciprului, iar unul dintre bogatele roade ale acesteia a fost trimiterea unor preoti din Romania care sa slujeasca si sa pastoreasca pe romanii aflati in Cipru. In virtutea celor stabilite cu prilejul acelei vizite, acesti preoti s-au bucurat si se bucura de tot sprijinul din partea Bisericii Ortodoxe a Ciprului. In ceea ce priveste problema nationala a Ciprului, fericitul intru adormire Patriarh Teoctist a fost unul dintre cei mai ferventi sustinatori ai drepturilor poporului cipriot, pe care l-a sustinut, pentru care a mijlocit atat in tara sa, cat si in strainatate. Plecarea dintre noi a celui incarcat de zile, asa cum spune cuvantul Sf. Scripturi, ne aduce in suflete mahnire si durere. Cu toate acestea, Domnul, Care stie mai bine decat oricine si chiverniseste ceea ce este de folos fiecaruia, asa a hotarat. De aceea, si noi zicem: Dupa cum Domnul a sorocit, asa s-a si implinit. Fie numele Domnului binecuvantat. Dar, totodata, simtim si adanca mangaiere cand ne gandim ca intrucat a savarsit faptele cele bune si bineplacute lui Dumnezeu, Patriarhul Teoctist s-a mutat la locasurile vesnice, fericit intru Domnul pentru ca a implinit poruncile Lui.

Vesnica sa-i fie pomenirea!

Hrisostom al II-lea,

Arhiepiscop al Ciprului si al Noii Justiniane

Comentarii Facebook


Știri recente