Mesajul de compasiune al Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, adresat familiilor minerilor decedați

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a adresat următorul mesaj de compasiune familiilor minerilor decedați în accidentul de muncă din ziua de 15 noiembrie 2008:

SĂ NE RUGĂM PENTRU CEI DECEDAȚI ȘI

SĂ AJUTĂM PE CEI ÎNDURERAȚI!

Adresăm un cuvânt părintesc de mângâiere sufletească familiilor îndurerate, colegilor și tuturor celor care i-au cunoscut pe minerii decedați în gravul accident de muncă din ziua de 15 noiembrie 2008, care a cutremurat întreaga suflare românească din țară și străinătate.

În aceste momente de durere și de grea încercare, rugăciunea pentru sufletele celor decedați și pomenirea lor cu respect aduc alinare familiilor îndoliate și întăresc solidaritatea noastră cu cei întristați.

De aceea, îndemnăm părintește clerul și credincioșii ortodocși la solidaritate și faptă bună cu familiile minerilor trecuți la Domnul și cu cei răniți, care au nevoie și de sprijinul nostru material.

Rugăm pe Preamilostivul Dumnezeu să-i ierte pe cei ce au decedat și să odihnească sufletele lor în pacea și lumina feței Sale, iar pe toți cei îndoliați să-i întărească sufletește.

Cu părintești condoleanțe și binecuvântări pentru familiile îndurerate,

ss †DA N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

BIROUL DE PRESĂ

AL PATRIARHIEI ROMNE

Comentarii Facebook


Știri recente