Mesaj pastoral de Craciun al IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei si Bucovinei, pentru ascultatorii Radio Trinitas

Iubiti frati si surori in Domnul,

Sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos ne umple sufletele si casele de lumina si de bucurie, mai ales cand raspundem iubirii milostive si daruitoare a lui Dumnezeu cu daruri sfinte, prin rugaciuni pentru sanatatea si mantuirea semenilor nostri de aproape si de departe, prin cuvinte de pretuire, multumire si felicitare fata de cei care ne-au ajutat intr-un fel sau altul, parinti si dascali, binefacatori si prieteni; prin ajutor spiritual sau material oferit copiilor, dar si celor bolnavi, saraci, singuri, orfani, batrani, calatori, celor sinistrati si fara adapost, celor intristati si celor instrainati. Hristos Domnul S-a nascut intr-o calatorie a Maicii Sale la Betleem, aratand prin aceasta ca Dumnezeu este calator in lume si colindator la casa sufletului fiecarui om, ca sa cheme pe oameni la casa Tatalui ceresc, care, aici pe pamant, este Biserica Sa, arvuna Imparatiei cerurilor, a vietii vesnice. In schimbul darurilor noastre pamantesti, trecatoare, Dumnezeu ne daruieste daruri ceresti, netrecatoare, comori de lumina ale vietii vesnice. Marele dar pe care ni-l aduce Hristos in suflet si in familie, daca ne pregatim sa-L primim prin post si rugaciune, prin pocainta si fapte bune, prin spovedanie si impartasanie, este darul pacii, al impacarii noastre cu Dumnezeu si cu semenii nostri. La Nasterea Domnului Hristos in Betleem, lauda adusa de ingerii lui Dumnezeu era insotita de binecuvantarea ‘Pace pe pamant si intre oameni buna voire’. Astazi, intr-o lume din ce in ce mai tulburata, dezbinata si secularizata pe plan spiritual este mare nevoie de darul pacii sufletesti, personale si sociale, de buna voire intre oameni, de daruire de sine pentru bucuria familiei, pentru misiunea Bisericii si pentru viata societatii. Fara pace sufleteasca, fara bunavoire si fara iubire smerita, individualismul egoist, lacomia si orgoliul destrama familia si prietenia, comuniunea spirituala, viata sociala si ordinea internationala. De aceea, avem mare nevoie sa inmultim rugaciunea, invatand adevarul ca dragostea curata se naste din rugaciune si se arata in fapte bune. Sa multumim lui Dumnezeu pentru darul vietii si pentru orice moment in care putem sa savarsim binele in jurul nostru, prin cuvant si fapta, adunand lumina si pace in suflete, pentru a le oferi apoi celor din jurul nostru. Multi frati si surori din neamul nostru se afla acum printre straini. Saracia materiala i-a determinat sa fie acum departe de orasul sau satul lor din Romania. Sa nu-i uitam in rugaciunile noastre, ca ei sa nu slabeasca in credinta, in iubirea de Biserica, de neam si de tara. Sa nu saraceasca duhovniceste dupa ce au agonisit ceva material. Sa nu uite pe cei lasati acasa, copii sau batrani, atunci cand traiesc mai bine acolo unde se afla. La trecerea dintre ani, adica la 31 decembrie 2005 spre 1 ianuarie 2006 sa mergem la biserica, sa multumim lui Dumnezeu pentru anul care a trecut, cu roade de care ne-am bucurat sau cu incercari grele pe care le-am strabatut, iar apoi sa cerem ajutorul si binecuvantarea lui Dumnezeu pentru viata noastra, pentru anul nou, 2006, in care intram, spre a folosi fiecare zi a anului viitor ca timp al mantuirii, al cresterii nostre duhovnicesti si al rodirii de fapte bune. Cu prilejul sarbatorilor Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos, Anului Nou si Botezului Domnului, va dorim tuturor sanatate si bucurie, pace si fericire, precum si mult ajutor si spor de la Dumnezeu in toata fapta buna. Tuturor va dresam urarile traditionale ‘La Multi Ani’ si ‘Sarbatori Fericite’. Cu parinteasca iubire ne rugam ca harul Domnului nostru Iisus Hristos, dragostea lui Dumnezeu Tatal si impartasirea Sf. Duh sa fie cu voi, cu toti!

Comentarii Facebook


Știri recente