Mesaj final al intalnirii la nivel inalt a liderilor religiosi, Moscova, 3-5 iulie 2006

‘Noi, participantii la Intrunirea la nivel inalt a liderilor religiosi, conducatori si delegati ai comunitatilor religioase crestine, islamice, mozaice, budiste, hinduse si shintoiste din 49 de tari, ne-am intalnit la Moscova in ajunul intalnirii la nivel inalt a Grupului celor 8 (G8). Discutand pe larg chestiuni de interes reciproc, ne adresam acum conducatorilor de state, comunitatilor noastre religioase si tuturor oamenilor de buna credinta.

Credem ca persoana umana este din fire religioasa. Inca de la inceputurile istoriei, religia a jucat un rol cheie in dezvoltarea gandirii, culturii, eticii si ordinii sociale. Odata cu rolul din ce in ce mai mare al credintei in societatea contemporana, noi dorim ca religia sa continue a fi o temelie solida pentru pace si dialog intre civilizatii si sa nu fie folosita ca o sursa a diviziunii si conflictului. Religia are potentialul de a uni diverse popoare si culturi, in ciuda fragilitatii noastre umane, in special in contextul de astazi al pluralismului si diversitatii.

Viata omeneasca este un dar al Celui Atotputernic. Datoria noastra sfanta este sa o pastram si aceasta ar trebui sa fie preocuparea atat a comunitatilor religioase, cat si a liderilor politici.

Dialogul si parteneriatul dintre civilizatii nu ar trebui sa fie doar niste sloganuri. Noi avem nevoie sa construim o ordine mondiala care sa combine democratia – ca modalitate de armonizare a intereselor diferite si ca participare a oamenilor in luarea de decizii la nivel national si global – si respectul fata de simtul moral, de modul de viata, de diferitele sisteme de drept si politice si de traditiile internationale. Lumea trebuie sa aiba mai multi poli si mai multe sisteme pentru a veni in intampinarea cerintelor tuturor indivizilor si natiunilor, in loc sa se cantoneze in tipare ideologice fara viata si super-simplificate.

Persoana umana este unica fiinta plamadita de Creator a carei existenta patrunde in vesnicie. Oamenii nu trebuie sa devina un produs sau un obiect de manipulare politica, nici un element in masinaria productiei si consumului.

De aceea, este necesar sa i se acorde vietii umane cea mai inalta valoare, din momentul conceperii sale, pana la ultima suflare si la sfarsitul sau firesc. Astfel, familia are astazi nevoie de sprijin, deoarece ea este spatiul privilegiat pentru cultivarea personalitatii libere, inteligente si morale. Cerem mai multa sustinere pentru familie, in special pentru misiunea sa de formare, prin legislatia nationala si internationala si prin practica statelor, prin diferite institutii publice, prin comunitatile religioase si mass-media. In plus, ne preocupa statutul femeilor si al copiilor in multe societati. Promovand caracterul unic al fiecarei persoane, femei si barbati, copii si batrani, precum si persoanele cu dizabilitati, observam ca toti acestia au darurile lor aparte. Protejarea lor de violenta si exploatarea constituie o responsabilitate comuna a autoritatilor, societatii si comunitatilor religioase.

Fiinta umana este creatia suprema a Celui Atotputernic. De aceea, drepturile omului, protejarea si respectul lor la nivel national si international constituie o preocupare importanta pentru noi. Cu toate acestea, experientele noastre ne arata, de asemenea, ca fara un nucleu etic, fara intelegerea obligatiilor noastre, nici o societate sau tara nu este ferita de conflict si colaps. Pacatul si viciul ruineaza atat individul, cat si societatea. Din acest motiv, suntem convinsi ca justitia si ordinea sociala trebuie sa caute sa aduca impreuna, in armonie rodnica, angajamentul fata de drepturi si libertate, precum si constientizarea principiilor etice care sunt constitutive fata de drepturi si libertate, precum si constientizarea principiilor etice care sunt constitutive comunitatii umane.

Afirmam importanta libertatii religioase in lumea de astazi. Persoanele individuale si grupurile trebuie sa fie libere de orice constrangere. Nimeni nu trebuie sa fie obligat a actiona intr-un mod contrar propriilor convingeri religioase. Este, de asemenea, necesar sa tinem cont de drepturile minoritatilor religioase si etnice.

Condamnam terorismul si extremismul de orice fel, ca si incercarile de a le justifica pe baza religiei. Consideram ca este datoria noastra sa ne opunem dusmaniei pe baze politice, etnice sau religioase. Deplangem activitatile grupurilor pseudo-religioase si ale miscarilor care distrug libertatea si sanatatea oamenilor, precum si climatul moral al societatilor. Folosirea religiei ca mijloc de incitare la ura sau ca scuza pentru crime impotriva persoanelor individuale, moralitatii si umanitatii, constituie astazi o preocupare majora. Acestea pot fi abordate eficient doar prin educatie si formare morala. Scoala, mass-media si propovaduirea liderilor religiosi trebuie sa redea contemporanilor nostri cunoasterea deplina a traditiilor lor religioase, care ii indeamna la pace si dragoste.

Cerem oprirea oricarei insulte impotriva sentimentelor religioase si a sfidarii simbolurilor si numelor, ori a lacasurilor de rugaciune considerate sacre de catre credinciosi. Cei care profaneaza lucrurile sfinte trebuie sa stie ca ranesc inimile si incita la conflict intre oameni.

Prin educatie si actiune sociala trebuie sa readucem in constiinta oamenilor valorile etice fundamentale. Credem ca aceste valori ne sunt date de Cel Atotputernic si sunt adanc inradacinate in natura umana. Este sunt impartasite de catre religiile noastre in multe moduri concrete. Ne consideram responsabili pentru conditia morala a societatilor noastre si dorim sa intarim aceasta responsabilitate prin conlucrarea noastra cu statele si asociatiile civile, pentru a promova un mod de viata in care valorile etice sa constituie o bogatie si o sursa de stabilitate.

Viata umana este, de asemenea, legata de economie. Ordinea economica internationala, ca si toate celelalte sfere ale arhitecturii globale, trebuie sa se bazeze pe dreptate. Toate activitatile economice si de afaceri trebuie sa fie responsabile din punct de vedere social si implinite prin folosirea standardelor etice. Aceasta face ca economia sa fie cu adevarat eficienta, adica benefica oamenilor. O viata traita numai pentru profil financiar si facilitatea progresului in productie devine stearpa si saracita. Fiind constineti de aceasta, solicitam comunitatii de afaceri sa fie deschisa si responsabila fata de societatea civila, inclusiv fata de comunitatile religioase, atat la nivel local, cat si international.

Este impreativ ca toate guvernele si comunitatea de afaceri in aceeasi masura sa fie administratori responsabili ai resurselor planetei noastre. Aceste resurse oferite tuturor generatiilor de catre Creator trebuie sa fie folosite in beneficiul fiecaruia. Toate natiunile au dreptul sa isi foloseasca resursele proprii, sa le imparta cu ceilalti ca si sa dezvolte tehnologii pentru pastrarea si folosirea lor eficienta. Distribuirea responsabila si folosirea bogatiilor Pamantului, alaturi de comertul international corect, si implicarea umanitara activa vor ajuta la combaterea saraciei si foametei de care sufera miliarde dintre fratii si surorile noastre. Saracia si vulnerabilitatea sociala devin cauzele migratiei in masa, generand tot mai multe probleme atat in tarile sarace, cat si in cele bogate. Concentrarea majoritatii bogatiei lumii in mainile catorva, in timp ce un numar enorm de oameni, in special copii traiesc in saracie crunta, este o tragedie mondiala. Aceasta cu siguranta va continua sa destabilizeze lumea, amenintand pacea globala. Cerem tuturor natiunilor sa se intoarca la o viata de echilibru, cumpatare si corectitudine. In felul acesta se va asigura un viitor datator de speranta pentru generatiile viitoare si se vor inlatura, in mod efectiv, motivatiile extremistilor si teroristilor.

Guvernele, comunitatile religioase si popoarele lumii trebuie sa lucreze impreuna pentru a infrunta provocarile de astazi, precum epidemiile de boli infectioase, in special SIDA, ca si consumul de droguri si proliferarea armelor de distrugere in masa. Nici o tara, indiferent de bogatie si putere, nu poate face fata singura acestor amenintari. Suntem cu totii legati unii de altii si impartasim un destin comun. Aceasta impune o actiune concertata si unitara a tuturor statelor membre ale comunitatii internationale. Mai mult, raspandirea bolilor nu este o preocupare doar pentru doctori, iar diseminarea tehnologiilor letale nu este doar o problema a autoritatilor abilitate cu aplicarea legii. Aceste provocari trebuie sa devina o preocupare comuna a intregii societati.

Dialogul interreligioas trebuie mentinut de liderii religiosi si experti si trebuie sa se imbogateasca prin contributia credinciosilor de rand. Este nepotrivit, iar istoria arata ca este chiar periculos, ca actiunile comunitatilor religioase sa fie dictate de interese politice. Deplangem, de asemenea, incercarile de ‘contopire’ artificiala a traditiilor religioase sau de schimbare a lor fara vointa credinciosilor, pentru a-i aduce mai aproape de secularism.

Comunitatile noastre sunt, de asemenea, gata sa promoveze dialogul cu adeptii conceptiilor nereligioase, cu politicenii, cu toate structurile societatii civile, cu organizatiile internationale. Nadajduim ca un astfel de dialog va continua, permitand religiilor sa contribuie la concordia si intelegerea dintre natiuni, la crearea unei case comune, fundamentate pe adevar, cladita dupa dreptate, insufletita de dragoste si libertate. Acest dialog trebuie purtat pe picior de egalitate, intr-o maniera responsabila si in mod regulat, cu deschidere pentru orice teme, fara prejudecati ideologice. Credem ca a sosit timpul pentru un parteneriat mai sistematic al liderilor religiosi cu Natiunile Unite.

Facand un apel special catre toti oamenii credinciosi, ii indemnam sa se respecte si sa se accepte unii pe altii, indiferent de diferentele religioase, nationale sau de alta natura. Sa ne ajutam unii pe altii si pe toti oamenii bine intentionati in construirea unui viitor mai bun a intregii familii umane! Sa pastram pacea daruita noua de catre Cel Atotputernic!’

Comentarii Facebook


Știri recente