Memorialul durerii transfigurat în Jurnal al fericirii

Mesajul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sesiunea științifică de comunicări, organizată de Academia Română, Mănăstirea Rohia și Fundația „Nicolae Steinhardt„, cu ocazia Centenarului Nicolae Steinhardt (1912-2012), miercuri, 4 iulie 2012, Aula Academiei Române:

Anul acesta, 2012, se împlinesc 100 de ani de la nașterea eruditului monah Nicolae Steinhardt (1912 – 2012), personalitate marcantă a literaturii și teologiei românești a secolului al XX-lea, care ne-a lăsat una dintre cele mai profunde și tulburătoare mărturii din perioada comunistă.

Ca omagiu adus memoriei părintelui Nicolae Steinhardt cu prilejul centenarului nașterii sale, binecuvântăm și apreciem inițiativa Mănăstirii Rohia, care, împreună cu Fundația „Nicolae Steinhardt” și Academia Română, organizează în data de 4 iulie 2012 o sesiune științifică de comunicări în Aula Academiei Române.

Personalitatea sa dinamică și complexă, fervoarea credinței și dragostea sa pentru Ortodoxie trebuie prețuite și cunoscute, fiind expresia bucuriei întâlnirii personale cu Hristos Domnul.

Marginalizat, prigonit și arestat, supus rigorilor detenției din închisorile comuniste de la Jilava, Gherla și Aiud, Steinhardt L-a descoperit pe Hristos Cel răstignit și înviat, Care îi transformă suferințele în fericire.

Convertirea la Ortodoxie a avut o importanță majoră pentru viața spirituală a lui Steinhardt. Botezul său din celula de la Jilava i-a modificat existența și i-a marcat întreaga viață. Opera sa literară ulterioară poartă pecetea întâlnirii sale cu Hristos.

Astfel, tema întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Hristos este o temă predilectă a meditațiilor lui Steinhardt. Fascinația sa față de acest subiect în care se regăsește, îl ajută să descopere sensuri profunde ale întâlnirilor Mântuitorului Hristos cu orbul din naștere, cu Zaheu, cu tâlharul cel bun de pe cruce, cu femeia samarineancă, cu Marta, cu apostolii etc.

Steinhardt dedică un întreg eseu – „Mărturisirile Domnului” – întâlnirilor dintre Hristos și oameni, în urma cărora dezvăluirea divinității a schimbat sau a convertit umanul. Asemenea lor, autorul devine un mărturisitor al experienței întâlnirii cu Hristos și transmite mai departe nu doar memoria narativă a acestor evenimente, ci caută mereu să transmită binefacerile întâlnirii cu Hristos.

Pentru autor, descoperirea lui Hristos este, pe de o parte, direct legată de o acțiune de curaj sau de o îndrăzneală a umanului și produce cunoașterea Lui într-un fel deosebit, iar, pe de altă parte, este darul lui Dumnezeu față de cei pe care El îi întâlnește. De aceea și arătările Mântuitorului Hristos după Înviere sunt descrise ca niște „întâlniri„, în limbajul experienței sensibile, deoarece doar așa putea fi exprimat ceea ce au trăit apostolii.

Credința și viața spirituală ale monahului Nicolae de la Rohia sunt susținute de o teologie implicită, a experienței proprii, ca expresie a trăirii prezenței harului Sfântului Duh, o vedere spirituală și sapiențială creștină asupra vieții și suferințelor. Steinhardt le vede pe toate teologic, el mărturisește: „Condiția umană e o condiție teologală (…). Însușirea specifică omului e gândirea teologică” (Nicolae Steinhardt, „Jurnalul fericirii„, Editura Mănăstirea Rohia – Polirom, Iași, 2008, pag. 209).

Această vedere teologică sau înțelepciune creștină, inspirată de experiența harului Duhului Sfânt este prezentă, ca motivație existențială și inspirație artistică, în toată opera lui Steinhardt, convertit, trăitor și monah ortodox.

În reflecția sa literară, luminile credinței creștine ortodoxe nu sunt exprimate sistematic, ci spontan, iar coerența sau unificarea lor nu este rezultatul unui raționament discursiv elaborat, ci rodul unei inspirații intuitive concentrate. În acest sens, credinciosul monah Nicolae Steinhardt nu se exprimă în studii elaborate, ci este centrat și conturat pe unele momente sfinte majore din Evanghelia lui Hristos.

În predicile sale (eseuri teologice) baza interpretărilor o constituie evident referințele biblice, mai cu seamă cele ale Noului Testament, însă ceea ce este propriu stilului monahului de la Rohia e capacitatea uimitoare de a adapta textul Scripturii la contextul social, de a face mereu sinteze folosind cu generozitate citate din capodopere ale culturii universale: literatură, filosofie, cinematografie, teatru, muzică, biologie, fizică și alte domenii ale științei și creației artistice.

Faptul că întreaga operă a lui Steinhardt se concentrează sintetic și se împlinește spiritual în Jurnalul Fericirii, adică într-un memorial dedicat pătimirilor din închisorile comuniste, al cărui titlu nu doar frapează prin antiteză, ci descrie minunea transfigurării suferințelor fizice în fericire spirituală, ne arată că puterea Crucii sau a suferinței conține în ea însăși germenele sau puterea anticipată a Învierii, a fericirii comuniunii spirituale într-un plan superior.

În acest sens, Sfântul Apostol Pavel a putut scrie colosenilor despre biruința lui Hristos asupra puterilor demonice în cuvintele: „dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce” (Coloseni 2, 15).

Greutatea suferințelor creștinește asumate este compensată de bucuria biruinței pe care o aduce harul lui Dumnezeu în cei care Îl iubesc pe Hristos Cel Răstignit și Înviat.

De aceea, tensiunea dintre fragilitatea sau neputința firii umane, pe de o parte, și puterea harului divin lucrător în creștinii luptători, pe de altă parte, a fost descrisă de Sfântul Apostol Pavel în cuvintele: „Și avem comoara aceasta în vase de lut, ca să se învedereze că puterea covârșitoare este a lui Dumnezeu și nu de la noi. În toate pătimind necaz, dar nefiind striviți, lipsiți fiind, dar nu deznădăjduiți, prigoniți fiind, dar nu părăsiți, doborâți, dar nu nimiciți, purtând totdeauna în trup omorârea lui Iisus, pentru ca și viața lui Iisus să se arate în trupul nostru” (2 Corinteni 4, 7-10).

Meritul scriitorului Nicolae Steinhardt constă în faptul că a folosit, cu o extraordinară inspirație artistică și înțelepciune creștină, un memorial al durerii pământești, ca motiv de meditație asupra transformării suferinței în biruință și bucurie, exprimând într-o formă artistică proprie o viziune teologică profundă.

Nicolae Steinhardt este, fără îndoială, un scriitor creștin, nu doar botezat în cultul ortodox, ci și un credincios trăitor și creator în universul vieții Bisericii și mărturisitor în societate.

Mărturia profundă de credință a monahului Nicolae de la Rohia ne cheamă astăzi să nu despărțim darul libertății de darul credinței și să transfigurăm suferința în speranță a mântuirii.

†DANIEL

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

* În deschiderea sesiunii, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord a dat citire mesajului Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, intitulat „Memorialul durerii transfigurat în Jurnal al fericirii”, adresat organizatorilor și participanților.

Comentarii Facebook


Știri recente