Membrii Asociației Prodromul – Muntele Athos se vor întruni în ședință de lucru la sediul instituției din Mediaș, județul Sibiu

Membrii Asociației Prodromul – Muntele Athos vor stabili mâine, 26 august, noi măsuri pentru ajutorarea vieții monahale în schitul românesc Prodromul. Ședința va avea loc, de la ora 18, la sediul instituției din Mediaș, în prezența părintelui ierodiacon Iustinian Stoica, iconomul așezământului de la Sfântul Munte.

Mai multe informații cu privire la măsurile avute în vedere a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Doru Gâdea Grigore, Protopop de Mediaș: „Avem trei lucruri în vedere și anume: stabilirea unor date precise pentru trimiterea în pelerinaj în Muntele Athos a credincioșilor, în al doilea rând în ce măsură Asociația poate ajuta persoanele vârstnice prin oferirea mesei contra unei sume modice și să reușim să aducem de la Schitul Prodromul sfinte moaște în pelerinaj în Arhiepiscopia Sibiului, iar sumele de bani strânse să se îndrepte spre Mănăstirea Prodromul”.

Asociația Prodromul – Muntele Athos a luat ființă în urmă cu un an cu scopul declarat al sprijinirii așezămintele românești din Sfântul Munte. Până în prezent, cei 25 de membri ai Asociației au reușit să direcționeze către Schitul Prodromul aproximativ 20 000 de Euro.

Comentarii Facebook


Știri recente