Membri ai Consiliului Legislativ Palestinian au vizitat Palatul Patriarhiei

O delegație alcătuită din membri ai Consiliului Legislativ Palestinian a vizitat marți, 9 octombrie 2012, Palatul Patriarhiei din București, după cum ne informează Ziarul Lumina. Delegația a fost întâmpinată în Salonul ‘Sanctus Iohannes Cassianus’ din Palatul Patriarhiei de Preasfințitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-vicar patriarhal, cu care a avut o întrevedere.

La finalul întâlnirii, Azzam N.M. Alahmad, președintele Grupului Fatah din cadrul Consiliului Legislativ Palestinian, ne-a declarat: ‘Suntem foarte fericiți că am putut face această vizită în România și am considerat că vizita nu poate fi completă decât după vizitarea sediului Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române, cu atât mai mult, cu cât Biserica Ortodoxă Română are o prezență importantă în Palestina și un număr important de palestinieni sunt credincioși ai Bisericii Ortodoxe. De aceea, avem preocupări și probleme comune despre care trebuie să ne informăm reciproc. Biserica Ortodoxă este parte a istoriei Palestinei, deci avem multe probleme comune pe care trebuie neapărat să le rezolvăm prin intermediul colaborării și al dialogului și coordonării. L-am ascultat cu foarte mult interes pe Preasfințitul Ciprian Câmpineanul, a fost o întâlnire foarte utilă. În mod cu totul întâmplător, printre membrii delegației care mă însoțește se află un deputat creștin ortodox care este chiar din orașul Betleem. De aceea, vă spunem încă o dată, suntem foarte fericiți de această vizită și sperăm să ținem legătura în continuare cu Biserica Ortodoxă Română’.

Toți parlamentarii membri ai delegației palestiniene au statut de observatori la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.

Comentarii Facebook


Știri recente