Meditații pentru elevi la Parohia Timișoara – Iosefin

La Parohia Timișoara – Iosefin, prin grija părintelui paroh Ionel Popescu, se desfășoară, în fiecare zi de marți și joi, de peste doi ani, meditații pentru elevii parohiei care doresc să-și îmbogățească cunoștințele de limba română, limba engleză și matematică, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Banat.

Aceste meditații, la care participă aproximativ 20 de elevi din parohie, se desfășoară într-o sală special amenajată, pusă la dispoziție din partea parohiei și a Fundației ‘Preot Ioan Olariu’. ‘În urma vizitelor pastorale efectuate, am constatat că în parohia noastră sunt familii care nu au o situație materială prosperă și care din acest motiv nu-și pot permite să ofere meditații pentru pregătirea copiilor. Având în vedere acest aspect, la parohia noastră se derulează meditații oferite în mod gratuit de profesoare la limba română, engleză și matematică, mai ales pentru pregătirea elevilor din clasele terminale, a VIII-a și a XII-a. La aceste meditații participă aproximativ 20 de elevi, de pe raza parohiei, iar profesoarele, enoriașe ale parohiei, lucrează pe grupe de câte 3-5 elevi, astfel încât procesul de învățare să fie eficient. Din partea parohiei și a Fundației ‘Preot Ioan Olariu’ a fost pusă la dispoziția elevilor o sală specială, dotată cu obiectele didactice necesare bunei desfășurări a acestor meditații. Suntem mulțumiți și recunoscători profesoarelor care își răpesc din timpul lor pentru a face atât de mult bine elevilor ce vin la parohia noastră. De asemenea, și părinții sunt mulțumiți pentru că Biserica se implică în organizarea unor astfel de activități, iar prin venirea copiilor la meditații vin, totodată, și părinții cu ei la biserică’, a declarat părintele Ionel Popescu.

Personalul didactic implicat în această acțiune, profesoare și studente, este foarte încântat de aceste activități, întrucât timpul pe care îl alocă elevilor este un timp câștigat pentru Dumnezeu. ‘Aflând despre acțiunile care se desfășoară la această parohie, mi-am oferit sprijinul pentru copiii care doresc să fie ajutați la matematică și, având un buget de timp destul de larg, încerc să-mi fac și mie un bine, să evit deprofesionalizarea și sentimentul inutilității. Sunt încântată de receptivitatea copiilor care vin din proprie inițiativă pentru a-și consolida cunoștințele de la școală’, a specificat Doina Silagi, profesoară de matematică.

Bucuria din ochii elevilor

Pentru toată această activitate depusă în slujba Bisericii există o răsplată mai mare decât cea materială: bucuria din ochii elevilor. ‘Primesc pentru această activitate o răsplată extraordinară: sclipirea din ochii unui copil care se întreabă ‘Oare cine a fost Pitagora?’. Copiii descoperă legătura dintre catetele și ipotenuza unui triunghi și sunt foarte bucuroși, mai ales când se ridică de la masă cu sentimentul că sunt siguri de ei și nu o să uite niciodată ceea ce au învățat. Mă bucur, de asemenea, că stau cu ei la masă; reacția copilului este alta dacă explic ceva stând la tablă și cu totul alta când stau la masă alături de ei, când au pierit inhibiția și teama de ‘proful de mate’, care ar putea da și note proaste’, a spus Doina Silagi.

Meditațiile pe care Parohia Timișoara – Iosefin le organizează se înscriu în cadrul proiectelor ‘Hristos împărtășit copiilor’ și ‘Alege școala!’ desfășurate în tot cuprinsul Patriarhiei Române.

Comentarii Facebook


Știri recente