Mărturii și povețe despre post

Părintele Mihail Bobârnat, vrednic ucenic al pă­rin­telui Teofil Părăian și du­hov­nic al Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, a adunat din experiența marilor duhovnici pe lângă care a ucenicit. Într-un scurt dialog ne-a împărtășit și no­uă povețe duhovnicești despre post pe care le aducem spre folos înaintea cititorilor.

Preacuvioase Părinte Mi­hail, de-a lungul viețuirii în mă­năs­ti­re l-ați cunoscut îndeaproape pe părintele Teofil Părăian, care de ase­me­nea împărtășea mult din experiența dânsului ală­turi de alți duhovnici cunoscuți ai acestei mănăstiri, ctitorie brân­co­venească. Vă rugăm îm­­păr­tă­șiți-ne câteva cuvinte de folos despre post pri­mite de la acești mari du­hov­nici, precum și din experiența duhovnicească a cuvioșiei voastre?

Mi-aduc aminte că părintele Teofil, la începutul posturilor, pre­cum și în toată perioada oricărui post, când majoritatea monahilor și chiar unii creștini mireni își propun realizări și performanțe ascetice, gândindu-se să-și îmbunătățească starea fizică și duhovnicească prin post, încerca să ne explice că nu trebuie pus accentul doar pe aspectul exterior al postului. Mereu ne învăța spunând: „Bă­gați de seamă! O să-nceapă postul. Mulți dintre voi o să-și pro­pună să facă performanțe, să nu mănânce nu știu câte zile, să nu vorbească cu nimeni nu știu câte zile (votul tăcerii). Nu știu dacă acesta este scopul postului. În primul rând, scopul postului este îmbunătățirea duhov­ni­ceas­că prin iertare, prin bună­tate, prin rugăciune, prin con­ști­ința datoriei îndeplinite cu res­ponsabilitate”.

Cea mai mare virtute a mo­na­hului este ascultarea, supu­ne­rea față de rânduielile mă­năs­tirii. Dacă starețul, duhovnicul sau cei rânduiți din obște te tri­mit, chiar în perioada postului, cu diferite treburi, te supui și te duci, nu spui că de fapt tu vrei să stai liniștit și că tu vrei să pos­tești, pentru că altfel te așezi pe tine mai presus de comunitate, de obște. Părintele Teofil pu­nea accent în primul rând pe aspectul duhovnicesc al postului, pe iertarea din suflet a ori­cărei greșeli a fratelui față de ti­ne, pe disciplina rânduielii de sluj­­bă, postul presupunând și o în­­mulțire a rugăciunii. Părintele Teofil ținea cont și de în­frâ­na­­rea de la bucate, care este par­­­tea, să spunem noi, exterioară a postului. Și postea nu a­ră­­tându-și performanțele de postitor, ci încadrându-se în regula de post a mănăstirii noastre.

Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Comentarii Facebook


Știri recente