Mărturii creștine în Banatul montan

Tibiscum (azi localitatea Jupa, județul Caraș-Severin), veche așezare dacică, devenită ulterior un important oraș în Dacia romană, este până în prezent cel mai intens cercetat și studiat sit arheologic din Banat. Acesta este considerat de numeroși specialiști una din porțile de intrare a creștinismului în Dacia, având un rol foarte important în romanizarea locuitorilor de pe aceste meleaguri, informează Ziarul Lumina, Ediția de Banat.

Pentru a discuta despre această ipoteză, vom analiza părerile a doi specialiști care de-a lungul timpului au efectuat săpături arheologice la Tibiscum, respectiv Doina Benea, reputat profesor și cercetător la Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, și Adrian Ardeț, în prezent directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș.

Doina Benea ne aduce dovezi numeroase cu privire la răspândirea creștinismului în Banatul montan între secolele II-III d.Hr. În cartea sa ‘Dacia sud-vestică în secolele III-IV’, este de părere că ‘pătrunderea creștinismului în Dacia s-a făcut prin colonizarea oficială din timpul împăratului Traian. Trupele formate din orientali ori cele participante la campaniile din Orient, coloniștii veniți ulterior, au facilitat aducerea acestei credințe din spațiul oriental în Dacia. Descoperirile arheologice de la Tibiscum ne oferă posibilitatea identificării cu certitudine a unor comunități creștine care sunt prezente începând cu a doua jumătate a secolului al II-lea. Reprezentarea unor simboluri cum ar fi: pește, delfin, păun, alături de însăși reproducerea Crucii în triunghi ca semn al Sfintei Treimi, sugerează cunoașterea în mare măsură a credinței de cei ce o acceptaseră, și mai ales a dogmei creștine’.

Pentru că dovezile arheologice sunt numeroase, ne vom rezuma doar la un opaiț cu însemne creștine, piesă concludentă pentru subiectul nostru, care este, conform Doinei Benea, cel mai timpuriu document creștin din Dacia.

Opaițul cu însemne creștine a fost descoperit în anul 1996, iar datarea sa se încadrează în secolul al II-lea, poate până în prima jumătate a secolului al III-lea. Pentru că această piesă este importantă, vom reda descrierea acesteia: ‘Piesa prezintă discul ornamentat prin ștampilare reprezentând o rozetă. Întâmplător sau nu, decorul avea 13 petale, din care una lipsește, poate deteriorată prin fisura piesei încă din Antichitate. (…) Între discul ușor adâncit și bordură, două nervuri concentrice delimitează cele două câmpuri. Bordura piesei, păstrată din păcate parțial, are un decor incizat executat ‘înainte de ardere’, în care apar o suită de triunghiuri în care sunt incizate cruci și în alte tringhiuri câte trei puncte dispuse astfel: unul sus, urmat de alte două în rândul următor. Cele două motive ornamentale alternează regulat, judecând după forma și dimensiunile triunghiurilor de 12 ori, din care, se pare, în partea stângă spre privitor 7 și după toarta lamelară încă 5. La prima vedere s-ar putea considera că avem de-a face cu o piesă bogat ornamentată, dacă nu apare însă un al doilea element. Bazinul opaițului are pe revers o nervură reliefată, în centrul acestui spațiu relativ rotund este incizată în pastă crudă o cruce. Reprezentarea, în triunghiul cu baza pe marginea exterioară a bordurii opaițului, a crucii semnifică caracterul creștin al piesei. În triunghiul cu baza spre interiorul discului care reprezintă triunghiul răsturnat, cele trei puncte semnifică Sfânta Treime creștină (…). Evident, se conturează ideea că elementele incizate, care apar pe capacul piesei, au fost făcute de un cunoscător și mai ales se poate demonstra cunoașterea dogmei Sfintei Treimi înainte de Sinodul de la Niceea. Înscrierea celor trei puncte în ordinea amintită semnifică pe Dumnezeu-Tatăl, cu Fiul-Iisus Hristos și Sfântul Duh. Întărirea celor reprezentate pe capacul piesei este dublată de crucea incizată pe fundul bazinului opaițului. (…) Opaițul descoperit la Tibiscum în castrul mare a aparținut unui creștin, mai mult credem că inclusiv confecționarea sa a fost făcută de cineva care cunoștea semnificația reprezentărilor de pe piesa respectivă’.

Basilica creștină de la Tibiscum

Alături de această importantă descoperire, nu trebuie să neglijăm și basilica creștină de la Tibiscum. Astfel, între anii 1964 și 1975, Marius Moga a dezvelit în interiorul castrului de la Tibiscum un edificiu aflat în nord-estul castrului mare. Este o construcție cu un plan simplu, dreptunghiular, iar pe latura de nord-est este încheiat cu o absidă. Folosirea castrului de la Tibiscum în secolul IV și apartenența la Dacia Ripensis fac posibilă, o dată în plus, atribuirea edificiului în discuție unui lăcaș de cult creștin. Existența unei biserici creștine la Tibiscum ne arată încă o dată faptul că la Tibiscum aici trăia o puternică comunitate creștină.

Adrian Ardeț, în prezent directorul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, arheolog de meserie, este cel care a efectuat de-a lungul vremii săpături la Tibiscum. Astfel, asemenea Doinei Benea, susține că la Tibiscum creștinismul a ajuns pe filiera soldaților romani de proveniență orientală, și anume cei din Palmyra, Cohors I Sagittariorium, care au impresionat prin acuratețea cu care cunoșteau dogmele creștine.

Aduce în plus noi dovezi, ceea ce ne face să credem că Tibiscum poate fi considerat o poartă de intrare a creștinismului în Dacia romană, totodată putem considera Banatul ca fiind o zonă ‘privilegiată’, în care credința creștină a fost propovăduită în fazele ei inițiale. Acesta analizează un altar onorific închinat soției împăratului, Cornelia Salonina, care din anul 260 d.Hr. primește titlul de Augusta.

‘O lectură foarte atentă și pertinentă a textului inscripției ridică însă alte probleme. În primul rând se pune întrebarea, firească de altfel, de ce tocmai la Tibiscum avem un altar închinat unei împărătese tocmai în prima criză traversată de către Imperiul Roman? Cunoaștem altare închinate împăratului Gallienus în Dacia, la Potaissa, Praetorium sau Ad Mediam, dar nici unul închinat Corneliei Salonina. Închinarea unui altar onorific de către consiliul municipal de la Tibiscum împărătesei pentru sănătatea ei spune foarte mult. În primul rând, acest altar pare că poate fi datat imediat după 260, când măsurile de toleranță față de creștini sunt deja luate. Textul acestei inscripții nu menționează așa ceva, dar este bine știut faptul că împărăteasa Cornelia Salonina se pare că ar fi adoptat creștinismul, determinându-l pe împăratul Gallienus să fie tolerant față de creștini. Comunitatea creștină de la Tibiscum, existentă probabil într-un număr mare, și-a exprimat bucuria față de măsurile de toleranță luate de către Gallienus prin închinarea unui altar onorific soției acestuia care, așa cum am mai spus, se pare că ar fi îmbrățișat credința creștină’, mărturisește dl Ardeț.

Ulterior, analizează un document mai vechi, datat cu aproximativ 700 de ani mai târziu, în care este menționată episcopia de la Dibisiskos. Avem trei diplome imperiale emise între anii 1019 și 1020 de către împăratul bizantin Vasile al II-lea, prin care este reorganizată mitropolia de Ohrida. Între episcopiile menționate apare și cea de ‘Dibisiskos’, care după părerea specialiștilor lingviști ar fi vorba de Tibiscum: ‘Dacă acceptăm ca sigură această ipoteza, care este cea mai veridică, atunci putem afirma că după mai bine de 700 de ani Tibiscumului i se recunoaște rolul jucat în Antichitate prin existența unei puternice comunități creștine’.

Numeroasele descoperiri arheologice cu însemne creștine de la Tibiscum din secolele II-III, basilica creștină, precum și toate dovezile scrise de mai târziu ne fac să credem că așezarea romană Tibiscum a reprezentat într-adevăr o poartă de pătrundere a creștinismului în Dacia și că alături de alte importante centre creștine de pe teritoriul țării noastre, Tibiscumul a contribuit în mare măsură la răspândirea și păstrarea neștirbită a credinței creștine pe aceste meleaguri.

Comentarii Facebook


Știri recente